Antena 3 CNN Actualitate Primăria Capitalei, amendă uriașă de la Garda de Mediu. Ce au descoperit controlorii

Primăria Capitalei, amendă uriașă de la Garda de Mediu. Ce au descoperit controlorii

Cristina Tudorache
1 minut de citit Publicat la 11:44 04 Iul 2020 Modificat la 11:44 04 Iul 2020

”În urma unui control efectuat de Comisariatul Municipiului București al Gărzii Naționale de Mediu la Primaria Capitalei, s-a constatat că PMB nu deține un Registru al Spațiilor Verzi întocmit conform normelor. Mai mult, administrația locală nu deține nicio informație despre suprafața tipurilor de terenuri din intravilanul localităţii, ce ar fi trebuit să compună acest Registru.

Din datele prezentate rezultă o suprafață de spațiu verde pe cap de locuitor de 8,89 mp, mult sub limita impusă de Ordonanța de Urgență 195/2005 privind protecția mediului - 26 mp/locuitor.

Pentru aceste neconformități comisarii Gărzii Naționale de Mediu au sancționat Primăria Municipiului Bucuresti cu amendă în valoare de 100.000 lei Și au trasat măsuri de conformare care vor fi verificate periodic.

Registrul local al spaţiilor verzi este un sistem informaţional care cuprinde datele tehnice ale tuturor spaţiilor verzi conform indicilor de calitate şi cantitate. Acest Registru trebuie făcut public şă poată fi consultat la sediile autorităţilor administraţiei publice locale.

Statul recunoaşte dreptul fiecărei persoane fizice la un mediu sănătos, accesul liber pentru recreere în spaţiile verzi proprietate publică, dreptul de a contribui la amenajarea spaţiilor verzi, la crearea aliniamentelor de arbori şi arbuşti, în condiţiile respectării prevederilor legale în vigoare.

Legea 24/2007 reglementează administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, în vederea asigurării calităţii factorilor de mediu şi a stării de sănătate a populaţiei. Conform art 6 alin (1) din lege, “Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ţină evidenţa spaţiilor verzi de pe teritoriul unităţilor administrative, prin constituirea registrelor locale ale spaţiilor verzi, pe care le actualizează ori de câte ori intervin modificări. Registrele locale ale spaţiilor verzi se constituie pe baza normelor tehnice.”, au anunțat sâmbătă reprezentanții ministerului Mediului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole