Potrivit presei locale clădirea este, de fapt, Palatul Regal de vară al lui Carol I, o bijuterie de patrimoniu. În prezent, casa găzduiește primăria orașului Bicaz.
Construit acum mai bine de 100 de ani, după proiectul unui arhitect străin, și finalizat în 1912, Palatul Regal din Bicaz nu a fost restaurat absolut niciodată.
În perioada în care a fost folosit drept reședință regală, arăta foarte bine și nici nu ar fi avut nevoie, însă mai târziu, după naționalizare, a servit ca sediu administrativ pentru specialiștii care au construit barajul, iar din 1961-1962 a devenit primărie, notează sursa citată.
Din păcate însă, aceste informaţii nu sunt la vederea trecătorilor. În schimb, se vede o plăcută care conţine o informaţie istorică de excepţie aici s-a adăpostit ca refugiat, timp de câteva săptămâni, în 1939, președintele polonez Ignacy Moscicki.