În prezent, salariile primarilor se calculează în baza coeficientului din Legea salarizării înmulțit cu 2.350 de lei, valoarea salariului minim din 2021.
Acum, edilii vor ca acei coeficienți din Legea salarizării să fie înmulțiți cu salariul minim din prezent, anume 3.300 de lei.
De exemplu, un primar de municipiu care are 10.237 de lei net, ar urma să primească, dacă salariul său va fi calculat în funcție de salariul minim din prezent, 14.478, anume cu 4.241 de lei mai mult.
Șeful Cancelariei premierului, Alexandru-Mihai Ghigiu, susține că Guvernul nu are în plan o astfel de ajustare a salariilor primarilor.
"Singura propunere oficială care a fost înaintată către zona guvernamentală a venit din partea comunelor care au sub 5.000 de locuitori, unde acel coeficient este foarte mic.
La acest moment, Guvernul își păstrează aceeași părere, anume că acea creștere de 5% va fi singura care va fi acordată demnitarilor din zona locală.
Nu vorbim despre o altă creștere, aceasta este poziția Guvernului la acest moment", a spus Alexandru-Mihai Ghigiu, la Antena 3 CNN.