Antena 3 CNN Coronavirus Primarul din Suceava, autoizolat în birou după ce o angajată a fost confirmată cu COVID - 19

Primarul din Suceava, autoizolat în birou după ce o angajată a fost confirmată cu COVID - 19

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:11 23 Mar 2020 Modificat la 10:11 23 Mar 2020

Este vorba despre o persoană care se afla de mai multe zile la spital, iar diagnosticul a fost confirmat de curând.

Ion Lungu a declarat la Antena 3 că au fost luate măsuri de limitare a interacțiunilor dintre angajați. „Primăria este închisă, suntem doar cei din conducere pentru că avem o ședință de Consiliu Local astăzi(...). Toți salariații sunt izolați la domiciliu”, a declarat Ion Lungu.

Primarul a mai spus luni dimineață la Antena 3 că s-a autoizolat în birou.

El a adăugat că a făcut sâmbătă testul pentru depistarea noului coronavirus și că acum așteaptă rezultatul.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a autoizolat în birou

Trei decese au fost înregistrate pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus.

Alte 66 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 9 ani şi 74 ani, au fost diagnosticate cu COVID-19, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 433.

64 de persoane au fost declarate vindecate.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole