Edilul a mulţumit sâmbătă Arhiepiscopiei pentru procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, după cum se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.
Primarul Lungu consideră că a fost vizibilă reducerea numărului de îmbolnăviri în această perioadă de pandemie, după procesiunea cu moaştele.
Edilul a mers şi mai departe susţinând că are "statistici", "mărturii ale oamenilor" care spun că s-au vindecat de COVID-19 sau starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit după ce preoţii au mers cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou prin curtea spitalelor.
"Avem statistici, mărturii ale oamenilor care s-au vindecat sau a căror stare s-a îmbunătăţit ca urmare a trecerii cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou prin curtea spitalelor sau prin apropiere.
Nu ştim cum vor evolua lucrurile, dar în măsura în care va fi nevoie, vom apela la dumneavoastră, să mai facem un pelerinaj cu Sfântul prin oraş şi prin judeţ", a spus primarul Ion Lungu.