Antena 3 CNN Politică Primar PSD, arestat la domiciliu și suspendat din funcție

Primar PSD, arestat la domiciliu și suspendat din funcție

<1 minut de citit Publicat la 19:53 28 Iun 2017 Modificat la 19:53 28 Iun 2017

Conducerea Instituţiei Prefectului Vaslui a decis, miercuri, suspendarea din funcţie a primarului social-democrat al comunei Poieneşti, Nelu Manole Caragață, arestat la domiciliu la începutul acestei luni pentru fapte de corupţie.

'Suspendarea a fost făcută în baza legii, după ce am primit comunicarea de la instanţă cu privire la măsura privativă de libertate dispusă în cazul edilului. Potrivit legii, atribuţiile primarului au fost preluate de viceprimarul desemnat al comunei Poieneşti', au precizat, miercuri, reprezentanţii Instituţiei Prefectului Vaslui.

Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au dispus, pe data de 9 iunie, plasarea în arest la domiciliu a primarului comunei Poieneşti, acuzat de luare de mită, după ce ar fi cerut de la administratorul unei fabrici de mobilă o anumită sumă de bani, pentru atribuirea directă a unui contract de furnizarea de mobilier cu care urma să fie dotată o grădiniţă din comună.

În acelaşi dosar, doi oameni de afaceri sunt arestaţi preventiv.

Sursă: Agerpres
Etichete: luare de mita
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole