Salvini, liderul partidului Liga Italiei, se afla la Przemyśl, la granița cu Ucraina, alături de primarul acestui oraș, Wojciech Bakun. Acesta din urmă a scos un tricou cu chipul lui Putin, pe care se aflau inscripționate cuvintele „Armata Rusiei”, în timpul unei conferințe de presă.
Salvini a purtat un tricou similar în timpul unei vizite în Piața Roșie în 2014, când era deputat în Parlamentul European, și un an mai târziu în Parlamentul de la Strasbourg, când a pozat pentru o fotografie pe care a publicat-o pe Facebook (și pe care a șters-o între timp). Împreună cu fotografia Salvini a transmis la acel moment că ar „schimba” doi oameni ca președintele italian Sergio Mattarella cu „jumătate” de Putin.
În timp ce se afla lângă Salvini, vizibil deranjat de moment, Bakun a spus: „Uite ce a făcut persoana pe care o numești prieten oamenilor care trec granița în număr de 50.000 pe zi”. Bakun a mai spus și că ar putea în contiuare să viziteze un centru pentru refugiați alături de Salvini dacă acesta ar îmbrăca tricoul pe care l-a purtat în Piața Roșie.
„Ajutăm refugiații, copiii, mamele, tații din Ucraina”, a intervenit Salvini, după care a plecat.
Salvini și-a declarat de multă vreme admirația pentru președintele rus. În 2017, el a semnat un acord de cooperare cu partidul Rusia Unită a lui Putin, în timp ce oficialii Ligii au fost anchetați pentru că ar fi încercat să semneze un acord secret pe petrol cu Kremlinul în 2018, în valoare de milioane de euro, potrivit Politico.
De la începutul războiului din Ucraina Salvini și-a schimbat tonul față de Rusia. A condamnat agresiunea militară și a cerut un „răspuns comun din partea aliaților.”