Antena 3 CNN Actualitate Locale Un primar a decis să desfiinţeze liceul din localitatea pe care o administrează

Un primar a decis să desfiinţeze liceul din localitatea pe care o administrează

<1 minut de citit Publicat la 08:10 09 Ian 2016 Modificat la 08:10 09 Ian 2016
Decizie incredibilă a unui primar din judeţul Gorj. Edilul a hotărât să desfiinţeze liceul cu 420 de elevi din localitate, pe motiv că acolo învaţă prea puţini tineri. Hotărârea a fost luată chiar în luna decembrie. 
 
Prefectura şi Inspectoratul au dat în judecată primăria şi speră ca hotărârea edilului să fie anulată de instanţă. Intre timp, localnicii ameninta că vor protesta în fiecare zi. 
 
Primarul din Fărcăşeşti a considerat că un număr de 420 de elevi este prea mic pentru a justifica existenţa liceului din localitatea pe care o păstoreşte. Aşa că, în luna cadourilor, a decis împreună cu consilierii locali să închidă Liceul Roşia Jiu.
 
Prefectura şi inspectorii şcolari spun că măsura încalcă legea, iar singura instituţie care are puterea să desfiinţeze o unitate şcolară este Ministerul Educaţiei.
 
Cei mai afectaţi de decizie sunt elevii de clasa a XII-a, care are trebui să se pregătească pentru examenul de Bacalaureat.
 
Localnicii sunt revoltaţi de decizia primarului şi spun că nu au bani să-şi trimită copii să înveţe în altă localitate.
 
Inspectoratul şcolar va depune şi plângere penală împotriva consilierilor şi a primarului care au hotărât abuziv închiderea liceului. 
 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole