Antena 3 CNN Externe Primarul din Istanbul, anchetat pentru "lipsă de respect" față de un sultan, după ce a stat cu mâinile la spate într-o vizită la mausoleul acestuia

Primarul din Istanbul, anchetat pentru "lipsă de respect" față de un sultan, după ce a stat cu mâinile la spate într-o vizită la mausoleul acestuia

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 15:50 04 Mai 2021 Modificat la 15:50 04 Mai 2021

Ministerul de Interne a anunţat marţi că a fost declanşată o anchetă împotriva lui Ekrem Imamoglu pe marginea "acuzaţiilor privind lipsa de respect" de care s-ar face vinovat edilul, în timpul unei vizite întreprinse anul trecut la mausoleul sultanului Mehmet al II-lea, fără a face alte precizări, informează AFP.

Autorităţile îi impută lui Imamoglu că a stat cu mâinile la spate în faţa mormântului lui Mehmet al II-lea, atitudine pe care ele o consideră jignitoare la adresa memoriei acestui sultan care a cucerit Istanbulul în 1453.

Denunţând o procedură "lipsită de sens", purtătorul de cuvânt al municipalităţii Istanbulului, Murat Ongun, a declarat că Imamoglu a fost convocat pentru a face o depoziţie.

Ancheta mai vizează şi vizitele lui Imamoglu la primari ai Partidului Democrat al Popoarelor (HDP, prokurd), în timpul cărora el ar fi făcut, potrivit acuzaţiilor, afirmaţii ce "făceau elogiul unor criminali", a anunţat Ministerul de Interne. 

Primarul Imamoglu este considerat unul dintre opozanţii cei mai importanţi ai preşedintelui Erdogan. Descris adesea de către observatori drept un potenţial rival al lui Erdogan în alegerile prezidenţiale din 2023, Imamoglu i-a dat o puternică lovitură şefului statului în timpul alegerilor municipale din 2019, punând capăt celor 25 de ani de conducere islamo-conservatoare în fruntea celui mai mare oraş al Turciei.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole