Antena 3 CNN Actualitate Primarul care cere reluarea orelor în grădiniţe şi în şcolile primare, chiar dacă orașul a intrat în scenariul roșu

Primarul care cere reluarea orelor în grădiniţe şi în şcolile primare, chiar dacă orașul a intrat în scenariul roșu

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 20:45 06 Noi 2020 Modificat la 20:45 06 Noi 2020

 Mihai Chirica, primarul municiului Iași cere Comitetului Național să se reia orele la grădinţe, dar în şcolile primare.

''Cerem sprijin din partea Comitetului Național pentru reluarea activității în grădinițe si unitatiilor de învățământ primar.

Aportul pe care populația școlară si cadrele care sunt angajate în sistemul de învățământ ieșean, nu au adus decât 200 de persoane infectate, atât din rândul elevilor cât și din rândul cadrelor didactice.

Celelalte unităţi de învățământ să își desfășoare activitatea în scenariu hybrid, prin rotație, așa cum s-a întâmplat şi până acum'', a spus Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

Municipiul Iași a intrat de joi în scenariul roșu, după ce incidența a crescut în două săptămâni, la 3,27 la mia de locuitori.

Printre măsurile care au intrat în vigoare se numără: trecerea școlilor în online, închiderea restaurantelor și cafenelelor, a sălilor de jocuri de noroc dar și interzicerea organizării de concerte şi spectacole.

Până astăzi, 6 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 287.062 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 195.971 de pacienți au fost declarați vindecați.

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a publicat ultimul bilanț al pandemiei de coronavirus în România.

Astfel, de la începutul pandemiei avem noi recorduri negative: 10.260 cazuri noi de infectare, 1.001 internați la ATI și 123 de pacienți au murit din cauza coronavirusului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole