Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Primar din Teleorman, reținut după ce ar fi agresat o fată de 17 ani | Reacţia localnicilor

Primar din Teleorman, reținut după ce ar fi agresat o fată de 17 ani | Reacţia localnicilor

Delia Bulgaru
4 minute de citit Publicat la 17:39 18 Sep 2023 Modificat la 23:03 18 Sep 2023

Update 20:47. Organizația județeană PNL Teleorman cere excluderea din partid a primarului comunei Botoroaga, Mihail Cojocaru, reținut pentru agresiune sexuală.

"Organizația județeană PNL Teleorman va convoca în regim de urgență Biroul Politic Județean în vederea excluderii din partid a primarului comunei Botoroaga, Mihail Cojocaru, reținut pentru agresiune sexuală. Este decizia politică a PNL care, ca întotdeauna, este garantul drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, așa cum prevede Constituția României.

Partidul Național Liberal are toleranță zero pentru astfel de situații, precum cea în care se află primarul din județul Teleorman. Ne delimităm categoric de astfel de comportamente și condamnăm cu fermitate orice formă de abuz fizic sau psihic, în condițiile în care cercetările din ancheta în curs de desfășurare vor dovedi că acuzațiile sunt reale", transmite Organizația județeană PNL Teleorman în cadrul unui comunicat de presă.  

Primar din Teleorman, reținut după ce ar fi agresat o fată de 17 ani | Reacția localnicilor

Primarul localității Botoroaga, Mihail Cojocaru, a fost reținut pentru 24 de ore pentru agresiune sexuală. El a fost audiat de polițiștii Capitalei, după ce în această dimineață au avut loc două descinderi la Primăria din localitatea Bodoroaga, dar și la locuința primarului. El a fost ulterior condus la audieri și polițiștii au stabilit că el va fi reținut.

Primarul este cercetat în acest dosar după ce o tânără, în vârstă de 17 ani, a depus plângere la secția 21 de Poliție, după ce ar fi fost invitat de primar în instituția pe care o conduce, iar bărbatul ar fi încercat să o atingă și chiar să o sărute. I-ar fi oferit și o sumă de bani. Alte două fete ar fi fost victimele primarului. 

Una dintre ele a povestit cum edilul a luat-o cu mașina de pe stradă, spunând că o va duce la școală, însă a oprit în fața primăriei și a invitat-o înăuntru sub pretextul care să îi dea ceva pentru mama ei.

O altă tânără a povestit cum s-a întâlnit din întâmplare pe stradă, cu primarul și a fost agresată sexual. Edilul era împreună cu fratele său când a abordat-o.

"Și mi-a spus că sunt frumoasă, că nu știu ce. Eu acum te privesc ca pe fata mea, cum ar veni. Eu m-am ridicat, eram pe canapea în birou la el, m-am ridicat să plec, ghiozdanul era la el în mașină și mi-a spus că vine weekend-ul să ai și tu niște bani în buzunar și să-mi dea niște bani, două milioane mi-a băgat în buzunarul de la spate, Eu i-am pus pe birou, i-a luat și i-a băgat la loc", a spus fata.

Discuțiile dintre cei doi i-au continuat pe WhatsApp, primarul insistând câteva zile la rând să se întâlnească. Fata l-a refuzat de fiecare dată.

"El dacă are prea multă putere, și-a permis să facă chestii de genul ăsta urâte", spune un localnic.

Fata a refuzat însă și i-a spus iubitului său, care ulterior i-a spus să meargă la Poliție, lucru pe care l-a și făcut.

Prietenul fetei a precizat că a fost ameninţat cu amenda în cazul în care fata va depune plângere. 

"Domnul primar a plecat din PECO și s-a luat cu mașina după ea. S-a oprit în dreptul ei și a insistat de trei-patru ori ca să urce în mașină.

Primarul i-a spus că mai întâi face o oprire până la Primărie ca să vorbească ceva cu ea. Ea nu a vrut să intre în primărie și el a luat-o de încheieturi, a tras-o spre el şi a încercat s-o sărute. Ea l-a împins cu piciorul în față și n-a putut. A luat-o de umeri, a tras-o spre dumnealui să o pupe și acolo n-a mai putut să facă nimic, doar a întors capul, a pupat-o pe obraz pe partea dreaptă și după partea stângă.

Şi mi-a el spus la un moment dat de toate fetele pe care le-a întâlnit pe stradă și au avut nevoie să le ducă undeva.

Mi-a spus că el le-a luat cu mașina și l-am întrebat de ce nu ia şi băieții. A avut un moment de liniște, după care mi-a spus: hai, mă, Sorine, că doar suntem bărbați și naiba. Mi-au spus direct că dacă prietena mea depune plângere o să mă amendeze. Era ora 19:20 seara adică Primăria trebuia să fie închisă", a spus prietenul fetei.

"Este primar aici. E multă putere și oamenii sunt fricoși să vorbească"

"Este căsătorit are copii. Are stilul lui caracteristic, oprește maşina le spune că le duce el şi nu o mai face.

A dus-o în spate la primărie. Are multe din astea,dar fetele nu au curaj să vorbească mai departe.

Vă dați seama că dacă el este primar aici. E multă putere și oamenii sunt fricoși să vorbească aici", a mai spus un bărbat din localitate. 

Mihail Cojocaru este de 21 de ani, edil al comunei Botoroaga și, cu toate că, potrivit propriilor declarații, în 2024 nu va mai candida la primărie, surse din cadrul partidului al cărui membru marcant este, și anume PNL Teleorman, susțin că își dorește un mandat de deputat în Parlamentul României.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală și este un dosar deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole