Antena 3 CNN Actualitate Locale Primarul din Berzunți își apără cetățenii după parodierea războiului din Ucraina: ”Nu au făcut cu intenție”

Primarul din Berzunți își apără cetățenii după parodierea războiului din Ucraina: ”Nu au făcut cu intenție”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 09:01 04 Ian 2023 Modificat la 09:05 04 Ian 2023

”Fiecare ceată de acolo, dimineața, la ora 3:00 dimineața, unde vin 1.000 și ceva de oameni, fiecare ceată prezintă un program al ei. A fost o parodie. Ei nu au făcut cu nicio intenție.

Deci vreau să vă spun așa că acei oameni au un comportament extraordinar de civilizat, sunt niște oameni gospodari. Niciodată Berzunțiul nu a fost pro-război, pro-ruși.

Când a fost pandemia, a venit cu o scenetă prezentând cazuri din pandemie. Când a fost pesta porcină a prezentat la fel, când a fost gripa aviară, la fel.

Primarul nu stabilește programul cetelor. Eu îi aștept să ure (n.r. - să ureze), uneori spun de mine rău, așa că nu am știut nici ce s-a pregătit, nici ce voiau să facă și nici ce voiau să spună”, a declarat primarul din Berzunți.

Războiul lui Putin în Ucraina a ajuns la Bacău | Parodia jucată în stradă a stârnit revoltă pe internet

O tradiție de Anul Nou a fost adaptată de localnicii unei comune din Moldova la realitățile geo-politice ale momentului.

Parada din Ajun a "mascaților" din localitatea Berzunți, județul Bacău, a fost transformată într-o parodie stradală, cu un "plugușor" adaptat pentru Vladimir Putin, tractoare pe post de tancuri și butaforie care a inclus o "bombă atomică".

Potrivit presei locale, tradiția spune că, în ajunul Anului Nou, cetele de mascați din satele comunei Berzunți - Moreni, Dragomir și Butucaru - se reunesc și ilustrează personaje din spațiul folcloric autohton, între care "capra, cerbii, dracii, urâții, frumoșii, bunghierii".

Însă realitatea conflictului din Ucraina i-a determinat pe localnici să adapteze evenimentul.

Astfel, unii săteni s-au costumat în soldați ruși, mașinile include în defilare au fost decorate cu simbolul "Z" al campaniei militare a Moscovei iar pe post de tancuri au fost aduse tractoare acoperite cu prelate.

În imaginile difuzate de Antena 3 CNN poate fi văzută o "bombă atomică" instalată pe o mașină de teren.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole