UPDATE Familia și toți colegii Luizei au purtat tricouri cu chipul fetei și au spus că încă speră să o vadă în viață.
UPDATE Mama Luizei Melencu a mărturisit că e o zi foarte grea pentru întreaga familie, dar că în contiuare crede cu tărie că fiica ei nu este moartă.
„Suntem ferm convinși că Luiza nu este moartă și să sperăm că va veni iar ziua când va intra pe porțile liceului. Mi-e greu să cred că astăzi e prima zi, că e ultimul an, mi-e greu să cred că Luiza nu este. E o zi grea pentru noi.
Sper să se facă dreptate pentru aceste două cazuri pentru că până acum nu avem niciun răspuns și dreptate nu s-a făcut”, a spus mama Luizei.
Mama Luizei a spus că adolescenta voia să termine liceul, să ia examenul de Bacalaureat, iar apoi să facă niște cursuri de make-up și să intre la facultate.
Știre inițială
Începerea şcolii stă însă, anul acesta, sub semnul tragediei de la Caracal.
Prima zi de şcoală este sfâşietoare pentru mama Luizei Melencu. Ea merge la liceul unde fiica sa a învăţat timp de trei ani.
Va intra în clasa unde va vedea banca fiicei ei, care acum rămâne goală şi va vorbi cu profesorii şi colegii Luizei.
Luiza Melencu ar fi trebuit să înceapă astăzi prima zi de școala, ca elevă în ultimul an de liceu. Adolescenta era elevă în clasa a XII-a la un profil tehnic.
Ea stătea la căminul liceului, iar în weekend pleca acasă. Atunci când a dispărut, prietenii ei, colegii ei de clasă au făcut tot posibilul să dea de ea. Și-au făcut grupuri, au dat mesaje pe internet, au pus poze cu Luiza.