Antena 3 CNN Actualitate Educație PRIMA ZI DE ȘCOALĂ. Acuzații dure în PRIMA ZI DE ȘCOALĂ

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ. Acuzații dure în PRIMA ZI DE ȘCOALĂ

3 minute de citit Publicat la 00:53 10 Sep 2018 Modificat la 00:53 10 Sep 2018

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ Deputatul liberal Marilen Pirtea consideră că deschiderea anului şcolar stă sub semnul "improvizaţiilor şi dezinteresului", menţionând că sute de mii de elevi vor începe şcoala într-o clădire fără apă curentă, fără toalete, iar din 6.200 de unităţi şcolare peste jumătate nu deţin autorizaţie la incendii. Google sărbătorește PRIMA ZI DE ȘCOALĂ cu un Google Doodle special.

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ "Aşa cum ne-am obişnuit în fiecare an că zăpada ne surprinde, ne prinde nepregătiţi, iată că putem să statuăm an de an că şi începutul anului şcolar ne prinde nepregătiţi. După promisiunile guvernanţilor PSD-ALDE că în acest an şcolar vom avea o abundenţă, iată că anul şcolar debutează sub aceleaşi mărci ale improvizaţiei, dezinteresului şi insuficienţei", a afirmat, duminică, la o conferinţă de presă, Marilen Pirtea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ Pirtea a spus că persistă fenomenul de ''neasigurare a standardelor sanitare'' în şcoli şi grădiniţe, numărul celor care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare sau au primit aviz negativ de la autorităţile sanitare fiind încă semnificativ.

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ Potrivit lui Pirtea, în jur de 4.000 de unităţi nu deţin avize sanitare. "Acest lucru înseamnă că sute de mii de elevi vor începe anul şcolar într-o clădire fără apă curentă sau potabilă, fără toalete - aproximativ 2.300 de şcoli au toalete în curte -, cu risc crescut la cutremure, cu mobilier vechi sau neadecvat actului de studiu sau chiar fără gard", a afirmat Pirtea.

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ El a atras atenţia şi asupra neîndeplinirii condiţiilor impuse de normele de securitate la incendii. "La nivel naţional, din cele mai recente date ale Inspectoratului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, din cele 6.200 de clădiri de şcoli, 3.892 nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu", a spus Pirtea.

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ Acesta a avertizat, totodată, că sunt prea multe greşeli în noile manuale de clasa a VI-a, criticând monopolul editării manualelor de către Editura Didactică şi Pedagogică.

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ Potrivit lui Pirtea, Ministerul Educaţiei Naţionale a decis să solicite Editurii Didactice şi Pedagogice (EDP) retipărirea în totalitate a manualului de Geografie de clasa a VI - a, iar directorul editurii a afirmat că vor trebui retipărite aproximativ 148.000 de manuale, costul întregului proces fiind de 300.000 de lei.

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ El a subliniat că sunt multe greşeli şi în manualul de Biologie de clasa a VI - a, dar şi în manualele de Matematică şi Limba română au fost făcute "erori ştiinţifice, exprimări neclare, greşeli gramaticale".

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ "PNL a avertizat încă de acum un an că manualul unic va fi o carte şcolară de proastă calitate, atunci când un manual este făcut fără licitaţie, fără concurenţă, fără specialişti şi fără un control temeinic", a mai spus Pirtea.

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ În opinia deputatului liberal, manualele realizate de Editura Didactică şi Pedagogică sunt mult mai proaste faţă de cele realizate de editurile private.

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ De asemenea, el a arătat că anul şcolar începe şi cu un deficit grav de profesori titulari. "La nivel naţional, Ministerul Educaţiei anunţă că sunt disponibile 30.000 de posturi care pot fi ocupate şi în regim de plată cu ora. (...) Totuşi, Sindicatul 'Spiru Haret' anunţă o iminentă tăiere de posturi, în jur de 1.000 de posturi pentru care se aşteaptă desfiinţarea în preuniversitar: pierderea de posturi vine pe o lipsă cronică de profesori bine pregătiţi, cât şi de personal nedidactic competent", a adăugat deputatul liberal.

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ Pirtea a apreciat că sunt condiţii tot mai deficitare în privinţa siguranţei în şcoli, tot mai multe unităţi de învăţământ fiind lipsite de pază umană sau sisteme de supraveghere video, iar statisticile arată o evoluţie îngrijorătoare a violenţelor în şcoli. Peste 10.000 de cazuri de violenţe între elevi sau asupra elevilor sunt raportate anual la poliţie, a adăugat acesta.

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ Marilen Pirtea a mai spus că a crescut foarte mult costul educaţiei, acesta dublându-se în 8 ani. "În 2018 suma pe care părinţii trebuie să o aloce suplimentar este dublă: 3.093 de lei anual", a mai spus el.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole