Antena 3 CNN Externe Prima țară din UE și NATO care are interzis la Casa Albă

Prima țară din UE și NATO care are interzis la Casa Albă

<1 minut de citit Publicat la 18:22 06 Mar 2018 Modificat la 18:22 06 Mar 2018

Liderii polonezi nu se vor mai putea întâlni cu preşedintele american Donald Trump sau cu vicepreşedintele Mike Pence până când nu vor anula noua lege controversată privind Holocaustul.

Site-ul de ştiri polonez Onet.pl a obţinut un memoriu din Washington de pe 20 februarie despre noua lege potrivit căreia este ilegală orice referire la faptul că statul polonez sau naţiunea poloneză au fost complici la crimele naziste. Informaţia a fost confirmată şi de alte instituţii de presă de la Varşovia.

De asemenea, oficiali ai Departamentului de Stat al SUA ar fi avertizat că Statele Unite ar putea opri finanţarea proiectelor militare comune din Polonia din cauza legii, inclusiv staţionarea trupelor militare americane în Polonia, ca parte a eforturilor de apărare ale NATO.

Conform documentului obţinut de Onet, Wess Mitchell, secretarul de stat adjunct pentru afaceri europene şi asiatice al SUA, a spus că noua lege este inacceptabilă pentru că încalcă libertatea de exprimare, potrivit news.ro.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole