Antena 3 CNN Externe Prima țară din lume care va elimina cancerul de col uterin

Prima țară din lume care va elimina cancerul de col uterin

1 minut de citit Publicat la 17:27 03 Oct 2018 Modificat la 17:27 03 Oct 2018

Australia ar putea deveni prima ţară din lume care va reuşi să elimine efectiv cancerul cervical în cazul în care ''vaccinarea şi programele de testare vor continua în ritmul actual'', conform unui studiu publicat miercuri în jurnalul ştiinţific The Lancet, citat de DPA.

Se estimează că incidenţa cancerului cervical va scădea până la mai puţin de şase cazuri la o sută de mii de persoane până în anul 2022, în aceste condiţii afecţiunea putând fi clasificată drept ''o formă rară de cancer'', se arată în studiul bazat pe modelele realizate de organizaţia non-profit australiană Cancer Council.

Incidenţa cancerului va continua să scadă sub pragul de ''eliminare'', de patru cazuri la o sută de mii de persoane, până în anul 2035, conform modelelor.

Oamenii de ştiinţă au atribuit progresul luptei împotriva bolii prin programele naţionale centrate pe metodele de prevenţie, începând cu lansarea în 1991 a unui program de testare.

Cancerul cervical este cauzat de anumite tipuri de papiloma virus uman (HPV) cu grad ridicat de risc şi cu transmitere pe cale sexuală.

În anul 2007, Australia a devenit unul dintre primele state ale lumii care a introdus un program de vaccinare HPV destinat fetelor, care ulterior a fost extins şi la băieţi, notează DPA.

Cercetătorii au notat de asemenea că decesul asociat afecţiunii va scădea, cel mai probabil, sub rata de un caz la o sută de mii de femei până în anul 2047, însă au avertizat că ''eliminarea este posibilă doar dacă vaccinarea HPV şi programele de testare vor continua în ritmul actual''.

În prezent, rata de incidenţă a cancerului cervical în Australia este de şapte cazuri la o sută de mii de persoane, ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din media globală.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, tumorile cervicale reprezintă a patra cea mai des întâlnită formă de cancer la femeile din toată lumea şi cea mai comună cauză de deces în multe dintre ţările din Africa Subsahariană.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole