Australia va stabili la 16 ani vârsta de la care minorii vor putea avea acces la reţelele sociale, a declarat, joi, prim-ministrul australian, Anthony Albanese, care s-a angajat să acţioneze împotriva companiilor Big Tech care nu protejează tinerii utilizatori, informează AFP, citată de Agerpres.
„Aceasta este o măsură pentru mame şi taţi. Reţelele sociale fac mult rău copiilor şi eu am decis să pun o limită”, a declarat Albanese.
Liderul australian a anunţat încă din septembrie o viitoare legislaţie în acest sens, însă nu a stabilit la acea dată dacă aceasta se va aplica începând de la 14 sau de la 16 ani.
Giganţii în domeniul tehnologiei şi platformele de reţele sociale vor avea responsabilitatea de a se asigura că utilizatorii au vârsta cerută, mai degrabă decât părinţii „care sunt foarte îngrijoraţi pentru securitatea copiilor lor în online”, a adăugat Albanese.
„Responsabilitatea nu va fi pusă pe seama părinţilor sau tinerilor. Nu vor exista sancţiuni pentru utilizatori”, a precizat el.
Propuneri anterioare menite să introducă o limită de vârstă pentru reţelele sociale au beneficiat de o largă susţinere bipartizană în Australia.
Albanese, care face parte din Partidul Laburist și conduce un guvern de stânga, a mai declarat că noile legi vor fi prezentate liderilor statelor şi teritoriilor australiene săptămâna aceasta, înainte de a supuse la vot în parlament la sfârşitul lui noiembrie.