Antena 3 CNN Politică Coaliția a decis ca alegerile prezidențiale să fie organizate în luna mai

Coaliția a decis ca alegerile prezidențiale să fie organizate în luna mai

Vasile Marcu
3 minute de citit Publicat la 12:49 08 Ian 2025 Modificat la 09:19 09 Ian 2025

UPDATE 18:30 Liderii Coaliției au decis, în prima ședință din 2025, ca alegerile prezidențiale să fe organizate în luna mai. Astfel, primul tur va avea loc pe data de 4 mai, iar cel de al doilea tur va fi organizat pe 18 mai. De asemenea, pe 4 mai vor fi organizate și alegeri parțiale pentru 13 comune și pentru primăriile din Zalău și Bușteni, precum și pentru șefia CJ Bihor. Liderii PSD, PNL și UDMR au „reconfirmat” susținerea candidaturii lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale.

Potrivit unui comunicat de presă, Coaliția a stabilit data alegerilor în funcție de Paște și Florii.

„În prima ședință a Coaliției din acest an, formațiunile politice au convenit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc la data de 4 mai, iar turul al doilea să aibă loc la data de 18 mai.

Decizia ține cont de nevoia ca turul I al alegerilor să aibă loc în același timp cu alegerile parțiale din anumite județe (alegeri pentru primari în 13 comune, pentru Primăria Bușteni, Primăria Zalău și Consiliul Județean Bihor) și cu necesitatea ca datele alegerilor să nu se suprapună cu sărbătorile de Paște și Florii.

Astfel, săptămâna viitoare Guvernul va adopta Ordonanța de Urgență și Hotărârea de Guvern necesare respectării deciziilor Coaliției.

Coaliția a reconfirmat că domnul Crin Antonescu rămâne candidatul acesteia pentru alegerile prezidențiale. 

Totodată, s-a decis ca, până la data de 27 ianuarie, bugetul de stat să fie prezentat în cadrul ședinței Coaliției, astfel încât în prima săptămână din luna februarie să fie adoptat de Parlamentul României”, se arată în comunicat de presă.

-Știre inițială-

Liderii PNL, PSD și UDMR se întâlnesc miercuri în prima ședință a Coaliției din 2025. Aceștia trebuie să stabilească data alegerilor prezidențiale, iar surse politice spun că turul doi ar putea avea loc în luna iunie.

Miercuri, liderii Coaliției de guvernare vor lua decizii extrem de importante. Data alegerilor prezidențiale și candidatul pentru Cotroceni sunt prioritatea zero pentru Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan și Kelemen Hunor în acest moment. Este aproape imposibil, totuși, ca alegerile prezidențiale să aibă loc la finalul lunii martie.

Decizii cruciale sunt așteptate și în privința ajutoarelor pentru pensionari și pentru plafonarea prețurilor la energie.

În ultima ședință de anul trecut, liderii partidelor de Coaliție au convenit ca alegerile prezidențiale să fie organizate înainte de sărbătorile pascale, iar în momentul de față devine din ce în ce mai puțin probabil să se întâmple acest lucru, pentru că acele date anunțate pe surse, 23 martie și 6 aprilie pentru turul doi, nu mai pot fi respectate.

Pentru a fi organizate înainte de Paște, ar mai exista varianta ca primul tur să fie organizat la sfârșitul lunii martie, respectiv pe 30 martie, iar cel de-al 2-lea tur pe 13 aprilie. Însă ar fi chiar de Florii, iar asta au încercat să evite tot timpul liderii Coaliției. E foarte puțin probabil să se meargă pe acest scenariu, dar este singurul care ar mai putea fi valabil pentru ca alegerile prezidențiale să fie organizate înainte de Paște.

Ilie Bolojan spunea că aceste alegeri ar putea să se desfășoare chiar după sărbătorile pascale, ceea ce înseamnă că ar putea duce cu mult, după jumătatea lunii aprilie, aceste alegeri.

PSD vrea să ducă alegerile în vară, în sensul în care pe data de 25 mai să avem primul tur al alegerilor prezidențiale și în 8 iunie al doilea, lucru care ar putea crea un nou conflict în Coaliție.

De asemenea, trebuie să stabilească dacă Guvernul are bani pentru a acorda acele ajutoare one-off anunțate pentru pensionarii cu venituri reduse. Este un angajament pe care l-a făcut premierul la sfârșitul anului trecut.

Astăzi, ministrul de Finanțe le va prezenta liderilor Coaliției care este situația bugetului pe 2025 și dacă sunt fonduri pentru aceste ajutoare, iar dacă sunt, cam care ar putea fi suma pe care o va putea da Guvernul pensionarilor cu venituri reduse și dacă acest lucru se va întâmpla acum, din iarnă sau mai târziu, în cursul anului.

O altă temă pe care trebuie să o discute este bugetul de stat pe 2025, un buget care încă întârzie. Ar fi trebuit să fie adoptat de Parlament de la sfârșitul anului trecut. Nici în momentul de față nu este gata. Abia au început ministerele să își structureze bugetul.

Tot acum va fi discutat în Coaliția de guvernare și eliminarea sau păstrarea plafonării prețului la energie electrică după 1 aprilie.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole