Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a afirmat, joi, că decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) de a suspenda decretul de prelungire a mandatului şefului SMAp reprezintă "un lucru firesc".
"E un lucru normal, e un lucru firesc, asta înseamnă legea. Acum, încă o dată, toată România vede că printr-un decret abuziv, ilegal, neconstituţional Klaus Werner Iohannis a încercat să-şi impună un om în conducerea Armatei Române, deşi ministrul de resort a explicat că legea sună în felul următor: ministrul propune, prim-ministrul aprobă, iar preşedintele semnează. Nu este singurul caz în care Klaus Iohannis a încălcat Constituţia şi deciziile Curţii. Iată că au trecut luni de zile de când nu ne numeşte miniştrii, se opune la numirea procurorilor-şefi. Abuziv l-a numit şi pe generalul Ciucă. Ministrul Apărării are datoria să ducă, să îndeplinească nominalizarea, conform legii, până la capăt şi a procedat foarte corect în sensul de a sesiza Curtea", a declarat Ştefănescu pentru AGERPRES.
Curtea de Apel Bucureşti a admis joi o cerere depusă de Ministerul Apărării Naţionale (MApN) prin care se solicită suspendarea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Nicolae Ciucă.
Administraţia Prezidenţială poate face recurs, însă decizia este executorie.