Antena 3 CNN Externe Prima reacție de la Moscova, după tentativa de asasinare a lui Trump

Prima reacție de la Moscova, după tentativa de asasinare a lui Trump

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:53 14 Iul 2024 Modificat la 11:56 14 Iul 2024

Moscova a îndemnat duminică Statele Unite să facă "inventarul politicilor sale de incitare la ură împotriva oponenţilor politici, ţărilor şi popoarelor", folosind tentativa de asasinat împotriva fostului preşedinte american Donald Trump pentru a denunţa sprijinul american pentru Kiev, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Adresându-se "celor care votează în Statele Unite pentru furnizarea de arme lui (Volodimir) Zelenski", purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a denunţat sprijinul american pentru Ucraina, pe care a acuzat-o că instigă la "atentate împotriva preşedintelui rus" Vladimir Putin.

"Nu cumva ar fi mai bine ca aceşti bani să fie folosiţi pentru a finanţa poliţia americană şi alte servicii care ar trebui să asigure legea şi ordinea în Statele Unite?", a întrebat ea.

O posibilă victorie a lui Donald Trump în alegerile din noiembrie ar ridica incertitudini semnificative cu privire la sustenabilitatea sprijinului puternic american pentru Ucraina în rezistenţa sa în faţa ofensivei ruse lansate în 2022.



Candidatul republican a lăsat să se înţeleagă faptul că va pune capăt conflictului foarte repede dacă se va întoarce la conducerea Statelor Unite, ceea ce ar putea însemna că Kievul ar fi forţat să negocieze cu Moscova dintr-o poziţie nefavorabilă.

Vladimir Putin a declarat că ia "foarte în serios dorinţa lui Donald Trump de a opri războiul din Ucraina".

Şefa postului de televiziune pro-Kremlin RT, Margarita Simonian, a declarat că "atunci când alte mijloace de a scăpa de un preşedinte problematic sunt epuizate, bătrânul Lee Harvey Oswald intră în joc", referindu-se la asasinarea preşedintelui american John F. Kennedy în 1963.

Această crimă a fost alimentată de numeroase teorii despre cei care ar fi comandat asasinatul, unele susţinând că ar fi fost vorba chiar de oameni din aparatul de stat american.

Cu toate acestea, comisia privind asasinarea lui JFK a concluzionat în 1964 că Lee Harvey Oswald, un fost membru al Marinei care a trăit în Uniunea Sovietică, a acţionat singur.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole