Antena 3 CNN Actualitate Prima reacție a Patriarhiei Române după aflarea noilor măsuri de restricție: ”Trebuie justificate în mod onest”

Prima reacție a Patriarhiei Române după aflarea noilor măsuri de restricție: ”Trebuie justificate în mod onest”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:00 06 Oct 2020 Modificat la 10:00 06 Oct 2020

”Înțelegem, desigur, că noile măsuri ale autorităților sunt justificate exclusiv de creșterea alarmantă a numărului de pacienți cu Covid, de necesara prevenire și diminuare a îmbolnăvirilor ce pot conduce sau au condus deja la excedarea secțiilor ATI din spitale.

”Considerăm că măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și atentă bunăvoință”

Din perspectiva prezervării unor libertăți intangibile, precum fundamentala libertate religioasă, considerăm că măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și atentă bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea acestor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea copleșitoare a societății românești.

”Măsurile ce se impun ca strict necesare trebuie justificate în mod onest”

Măsurile ce se impun ca strict necesare trebuie justificate în mod onest de rațiuni sanitare foarte limpezi, precum și de probe indubitabile legate de respectarea sau nerespectarea regulilor în anumite locuri sau instituții.

”Bisericile sunt prin natura lor spații ale decenței, curățeniei și ordinii, nu ale dezordinii”

Bisericile sunt prin natura lor spații ale decenței, curățeniei și ordinii, nu ale dezordinii. Desigur, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii în anumite momente și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun inclusiv în spațiile liturgice și trebuie riguros respectate. Ceea ce în toată perioada de până acum s-a făcut în mod exemplar în cadrul tuturor cultelor religioase din România.

Biserica Ortodoxă Română a fost și rămâne implicată într-un mod fără precendent și fără termen de comparație inclusiv în plan caritabil, prin ajutorul consistent oferit persoanelor vulnerabilizate de pandemie, dar și multor spitale din România”, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu

Sărbătorile religioase, organizate doar cu și pentru localnici

”Este permisă organizarea sărbătorilor religioase numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități”, este una dintre măsurile luate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU)  după creșterea alarmantă a numărului de cazuri de coronavirus. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole