Antena 3 CNN Actualitate Prima reacție a ministrului Sănătății după ce a fost audiat la DIICOT

Prima reacție a ministrului Sănătății după ce a fost audiat la DIICOT

S.T.
1 minut de citit Publicat la 14:33 05 Ian 2018 Modificat la 14:33 05 Ian 2018

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a fost audiat în calitate de martor, joi seara, la DIICOT, în dosarul în care medicul Mihai Lucan este acuzat de delapidare.

Iată reacția sa după audieri:

„În calitate de ministru al Sănătății, am colaborat instituțional cu magistrații DIICOT încă din faza cercetării deschise împotriva prof. Mihai Lucan.
În cursul zilei de ieri, am dat declarații complete, în calitate de martor, în acest dosar. Ca de fiecare dată, am răspuns favorabil demersurilor justiției și voi continua să fac același lucru ori de câte ori sunt solicitat, ca ministru dar și ca cetățean.
Deoarece există o ancheta în curs am datoria și responsabilitatea unui comportament discret, prudent și rezervat. Voi sprijini pe căi instituționale, în măsura competențelor de care dispun, aflarea adevărului în acest caz, ca și în celelalte dosare din Sănătate”, a scris Florian Bodog vineri pe pagina sa de Facebook.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel care a făcut un denunţ în acest dosar, afirma miercuri că actualul ministru al Sănătăţii ar fi intervenit în timpul unui control la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca şi că între Mihai Lucan şi Florian Bodog există o legătură de rudenie.

Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole