Antena 3 CNN Externe Prima reacție a lui Donald Trump după tentativele de atacuri cu bombe

Prima reacție a lui Donald Trump după tentativele de atacuri cu bombe

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 23:25 24 Oct 2018 Modificat la 23:25 24 Oct 2018

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi vicepreşedintele Mike Pence au condamnat în termeni duri, miercuri, acţiunile de trimitere a unor dispozitive explozive artizanale la foştii preşedinţi Bill Clinton şi Barack Obama şi la fostul adversar în cursa prezidenţială Hillary Clinton.

„Condamnăm tentativele de atacuri contra fostului preşedinte Barack Obama, a soţilor Clinton, a postului tv CNN şi a altora. Aceste acţiuni laşe sunt odioase şi nu îşi au locul în această ţară. Suntem recunoscători pentru reacţia rapidă a Serviciului de protecţie Secret Service, a FBI şi a autorităţilor locale. Cei responsabili vor fi aduşi în faţa justiţiei”, a transmis Mike Pence prin Twitter.

Preşedintele Donald Trump s-a raliat afirmaţiilor lui Mike Pence. „Sunt de acord din toată inima”, a afirmat Donald Trump prin Twitter.

Dispozitive explozive au fost trimise miercuri la vila soţilor Bill şi Hillary Clinton, la biroul lui Barack Obama şi la postul de televiziune CNN.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole