Antena 3 CNN Actualitate Prima reacție a Adrianei Bahmuțeanu după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare de șoc. Copiii mei nu mai au tată”

Prima reacție a Adrianei Bahmuțeanu după moartea lui Silviu Prigoană: „Sunt în stare de șoc. Copiii mei nu mai au tată”

B.C.
1 minut de citit Publicat la 16:41 12 Noi 2024 Modificat la 16:47 12 Noi 2024

Adriana Bahmuțeanu, fosta soție a lui Silviu Prigoană, a declarat marți, la Antena 3 CNN, că este în stare de șoc după anunțul morții lui. Ea a mai explicat că Prigoană avea de mult timp probleme cu inima.

„Dumnezeu să-l odihnească, săracul. Îmi pare rău că s-a întâmplat atât de brusc. E o moarte atât de neașteptată. El era cardiac, avea de mult timp probleme cu inima și probabil pe fondul unor supărări legate de afaceri sau de viața particulară s-a întâmplat și lucrul ăsta. Suntem în stare de șoc, de-abia am aflat și noi. Îmi pare rău. Am aflat din presă. Nu știu dacă s-a înecat cu mâncare, aștept expertiza medico-legală. Nici nu mai contează detaliile, important și tragic e că nu mai e pe lumea asta și copiii mei nu mai au tată. Am vorbit cu copiii. Sunt în stare de șoc. Nu era alături de copii, ei erau la școală”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.

Ea a mai afirmat că Silviu Prigoană „se simțea rău de ceva timp, pe fondul unor nemulțumiri legate de afaceri”.

„Știam că nu e bine cu inima de când eram noi împreună. Eu aș vrea să îi mulțumesc că mi-a oferit doi copii frumoși, atât, pentru asta merită tot respectul meu, să se aprindă o lumânare. Pe mine mă doare că au rămas orfani. Mi-aș fi dorit să trăiască, e tatăl copiilor mei și așa va rămâne în continuare. Ultima dată am vorbit cu el la tribunal, la unul din termene, anul ăsta. E regretul meu că nu am reușit să-l fac să înțeleagă că trebuie să discutăm noi doi, ca părinți. A fost atât de căpos, m-am rugat de el să stăm de vorbă, dar nu a vrut și a murit și tot n-am reușit să vorbesc cu el”, a mai spus ea.

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit, marți, într-un restaurant din Bran, potrivit informațiilor Antena 3 CNN. 

El a facut stop cardiac în restaurant, pe fondul problemelor medicale. Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, ambulanța a fost chemată la 12:30 iar la 15:30 a fost confirmat decesul după multiple manevre de resuscitare.

Prigoană a fost un om de afaceri și politician român, acționar principal al Rosal Grup și fondator al posturilor de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV, deputat de București din partea PDL în legislatura 2008-2012.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole