Antena 3 CNN Actualitate Prima formă a ordonanței Guvernului pe energie. Supraimpozitare pentru aceste două categorii, de la 1 septembrie

Prima formă a ordonanței Guvernului pe energie. Supraimpozitare pentru aceste două categorii, de la 1 septembrie

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 20:13 25 Aug 2022 Modificat la 20:30 25 Aug 2022

"Potrivit acestei ordonanțe, va fi aplicată o impozitare suplimentară de la data de 1 septembrie, dar pe tot lanțul, cum ne spunea și ministrul energiei, Virgil Popescu, de la producător până la trader și chiar furnizor. Nu specifică această variantă a ordonanței cam care va fi procentul respectiv. Nu știm exact ce procent va fi. Este trecut un "x"  în dreptul procentului. Cred că probabil se mai negociază sau se fac calcule în aceste momente la Ministerul de Finanțe.

La Ministerul Energiei, pe de altă parte, o prevedere foarte importantă este că rămân acele plafoane la gaze și energie electrică pe care le știm pentru populație și pentru firme, de 0 68 lei pe kilowatt cu TVA inclus, pentru energie electrică la un consum de până în 100 de kilowați și de 0,8 cu tot cu TVA pentru un consum între 100 de kilowați și 300 de kilowați.

Atenție! Cine depășește din nou consumul de 300 de kilowați, clientul casnic, va plăti prețul întreg din factură din oferta pe care o are de la furnizorul de energie electrică. Și să știți că se întâmplă asta pentru multe cazuri", a explicat Gina Vacariu, senior editor Antena 3.

Puteți consulta documentul, în exclusivitate AICI.

România are printre cele mai mari prețuri la energie electrică din Europa | Nu se știe cât vor plăti românii la iarnă

În acest moment, România are unul dintre cele mai mari prețuri la energie electrică din Europa. Motivul este întârzierea pe care Guvernul o are în oferirea măsurilor care vor plafona prețurile.

Mister total legat de facturile pe care românii le vor achita la iarnă. Nimeni nu ştie care vor fi noile tarife compensate.

În timp ce decizia Guvernului întârzie, pe piaţa liberă preţurile cresc continuu. Un Megawatt oră de energie electrică se vinde şi cu 616 euro. Aşa a ajuns România să aibă preţuri mai mari la energie electrică decât germanii, italienii, letonii sau danezii.

"Vom avea o capacitate de extracție mult mai mare odată ce se demarează proiectul offshore din perimetrul Neptun Deep. Am început vara aceasta exploatarea în perimetrul Blaxy Voile, în piață și toate acestea trebuie să se alinieze într-un fel, astfel încât capacitatea noastră de extracție, cu capacitatea de transport, să permită o distribuție echilibrată la nivelul întregii țări", a declarat premierul României, Nicolae Ciucă.

În acest moment, dacă avem un consum lunar de până în 100 de kilowați/oră pentru energia electrică, guvernul ne sprijină cu 68 de bani, cu tot cu TVA.

În cazul în care consumăm între 100 și 300 de kilowați/oră tariful este de 80 de bani pe kilowatt/oră, iar dacă depășim 300 kilowați/oră atunci mergem direct la prețul de pe piață.

În ceea ce privește gazele naturale, consumatorii casnici au în acest moment un preț plafonat la 31 de bani pe kilowatt-oră în timp ce IMM-urile, adică întreprinderile mici și mijlocii, la 37 de bani pe kilowatt-oră.

 

Etichete: ordonanta energie
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole