„Am venit în România să-l vizitez pe prietenul meu. Am fost cazat la Friends Hostel. Am stat la petrecere până la ora 22:00 după care am plecat la un club de striptease până pe la 3. Clubul era prin centru. Am plecat apoi să caut altă petrecere. Am crezut când am văzut clădirea aia mare că e ceva hotel în care au loc petreceri. În România am venit ieri dimineață cu avionul. Am băut whisky amestecat cu bere. Nu m-am drogat. Eu am o situație financiară foarte bună și am și firmă în Irlanda. Intenționam să stau puțin și sa plec”, a declarat bărbatul.
Dupa ce a sărit gardul Parlamentului, bărbatul a mers pe jos, prin curte, peste 100 de metri până ajuns la cladirea Parlamentului. Pentru a ajunge la geam, irlandezul a escaladat balconul de 4 m înălțime.
În cauză s-a deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi pentru devastarea sediului profesional.
În momentul în care a fost adus la secţie, dimineaţă, bărbatul era atât de beat încât abia reuşea să se ţină pe picioare.
Irlandezul va sta în arest pentru 24 de ore, iar mâine va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.