Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Prima creşă verde din România, realizată în trei luni, la Suceava

Prima creşă verde din România, realizată în trei luni, la Suceava

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 12:34 27 Dec 2022 Modificat la 16:04 27 Dec 2022

Unitatea de învățământ a fost construită la Fălticeni, într-un timp record, de trei luni și trei săptămâni, deși termenul limită era abia vara anului viitor. 

Clădirea este dotată cu panouri fotovoltaice și tehnologie de ultimă generație. 

Este primul obiectiv construit cu finanţare din PNRR prin programul naţional de construire creşe.

Citeşte şiUn român nu a mai plătit de 15 ani facturi. Trăieşte fericit, nu are restanţe şi îşi produce singur curentul şi căldura

Creșa verde din Fălticeni a găzduit 70 de copii şi este una modernă de tip near-Zero Energy Building, fiind dotată cu 65 de panouri solare şi 43 de panouri fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile. 

De asemenea, clădirea este foarte bine izolată termic. 

Creșa are încălzire în pardoseală și un sistem de climatizare modern, un sistem de acces inteligent, un sistem anti-efracție cu senzori și camere de luat vederi.  

Creșa a costat peste trei milioane de euro, cu aproximativ 30% mai mult decât o clădire convențională, însă în câțiva ani cheltuiala este armotizată. 

Unitatea va avea și un sistem inteligent, digital de management al resurselor și, în acest fel, costurile de întreținere vor fi mici.

"Acest proiect are tot ce poate avea o creşă modernă, de la panouri solare la pompe de caldură", a spus Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

"Este un proiect care, nu exagerez, dar cred că poate sta cu capul sus în orice ţară europeană", a precizat şi Cătălin Coman, primar Fălticeni.

Alte 124 de creșe verzi urmează să fie finanțate prin Planul Național de Redresare și Rezilienţă.

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole