Antena 3 CNN Actualitate Prima comună din România care va avea acces la metrou

Prima comună din România care va avea acces la metrou

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:32 18 Aug 2021 Modificat la 17:32 18 Aug 2021

Comuna Berceni, va fi prima comună din ţară care va avea acces la metrou.

"Atât Sectorul 4 cât şi Consiliul Judeţean din Ilfov sunt în plină derulare a procedurilor legale de asociere în ceea ce priveşte demararea extinderii liniei M2 de metrou, până în comuna Berceni. Aceste demersuri se vor finaliza în cursul lunii septembrie, iar în luna octombrie vom acea capacitatea de a semna studiul de prefezabilitate pentru realizarea acestui obiectiv", a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

Acum transportul oamenilor este asigurat de o firmă privată de maxi-taxi şi câteva linii ale STB.

Lucrările pentru finalizarea magistralei din Drumul Taberei ar putea fi terminate în acest an. Reprezentanţii Metrorex spun însă că trebuie să pună presiune pe constructori pentru ca acest lucru să fie se realizeze.

"Avem discuţii cu antreprenorul general şi cu asocierea care lucrează acolo. Termenele avansate de dânşii în momentul de faţă sunt sfârşitul anului 2021. Va trebui să punem presiune pentru a grăbi un pic lucrările și pentru a termina proiectul. Ne dorim 2021, sfârşit de an", a precizat un reprezentant al Metrorex.

Linia de metrou se va întinde pe o distanţă de 1,6km, iar valoarea investiţiei ajunge la aproape 160 de milioane de lei.

Proiectul are în plan şi o parcare de tip park and ride cu 600 de locuri.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole