Antena 3 CNN Actualitate Prima misiune OCDE care a ajuns la Alexandria | Concluziile întâlnirii

Prima misiune OCDE care a ajuns la Alexandria | Concluziile întâlnirii

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:23 08 Dec 2023 Modificat la 19:23 08 Dec 2023

Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) evaluează țara noastră în vederea aderării la organismul internațional.

"A fost o vizită de înțelegere a modului în care autoritățile județene locale, dar și de dezvoltare regională, că am discutat și de Agenția Regională de Dezvoltare Sud-Muntenia, modul în care colaborăm, modul în care realizăm proiecte în comun și care sunt rezultatele.

Le-am expus și colaborările Alexandriei și Teleormanului cu Bulgaria în proiecte transfrontaliere, în ceea ce înseamnă atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea durabilă a localităților și micșorarea decalajului dintre localitățile rurale și localitățile urbane", spune Victor Drăguşin, primar Alexandria. 

"E foarte important ca România să adere la la OCDE"

"E foarte important ca România să adere la la OCDE, pentru că în primul rând, se va îmbunătăți foarte mult capacitatea administrativă. Și spun asta pentru că tot ceea ce înseamnă legislație, tot ceea ce înseamnă proceduri, tot ceea ce înseamnă probleme cu finanțare europeană, toate acestea se vor adapta la cerințele OCDE.

Pe de altă parte, ne va da nouă posibilitatea să luăm exemple de bune practici de la statele care sunt deja membre ale OCDE și trebuie să recunoaștem că aceste state sunt printre cele mai dezvoltate din lume. Pe de altă parte, experții OCDE vor lucra alături de noi în ceea ce înseamnă generarea unor politici publice", spune Adrian Gâdea, preşedinte Consiliul Județean Teleorman.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole