Antena 3 CNN Actualitate Social PRIMA CASĂ 2018. Veste-șoc despre programul PRIMA CASĂ 2018

PRIMA CASĂ 2018. Veste-șoc despre programul PRIMA CASĂ 2018

1 minut de citit Publicat la 15:48 02 Mar 2018 Modificat la 15:48 02 Mar 2018

PRIMA CASĂ 2018. Programul "Prima Casă" a fost demarat pe 15 februarie şi deja a fost epuizat 5% din plafonul pe 2018, a declarat, vineri, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Alexandru Petrescu, la forumul "Piaţa imobiliară: tendinţe şi obiective pentru 2018".

PRIMA CASĂ 2018. "În avanpremieră vă pot spune că programul a fost demarat pe data de 15 februarie şi am epuizat până acum deja 5% din plafonul pe 2018...De pe 15 februarie, primim cam 60-70 de dosare Prima 'Casă pe zi'", a spus Alexandru Petrescu.

PRIMA CASĂ 2018. Potrivit acestuia, timpul de prelucrare a unui dosar a scăzut în medie la cinci zile, de la 21 de zile anul trecut.

PRIMA CASĂ 2018. Alexandru Petrescu a menţionat că există o strategie ca Programul "Prima Casă" să continue până în 2021, anul acesta fiind alocaţi două miliarde de lei pentru garanţii, două miliarde de lei în 2019, două miliarde de lei în 2020 şi 1,5 miliarde de lei în 2021.

PRIMA CASĂ 2018. De asemenea, acesta a făcut şi câteva consideraţii de ordin macroeconomic, arătând că România are una dintre cele mai atrăgătoare economii europene din perspectiva potenţialului investiţional. Peste un sfert din PIB-ul ţării este generat de Bucureşti, iar distribuţia rezultatelor economice ale României plasează ţara noastră, ca model de dezvoltare, undeva la mijloc, între Ungaria, a cărei capitală produce aproape jumătate din producţia ţării, şi Polonia, cota Varşoviei din PIB fiind de circa 20%.

PRIMA CASĂ 2018. "Credem că pe termen mediu România va merge către modelul polonez şi nu cel ungar, ceea ce înseamnă că ne aşteptăm la o performanţă considerabilă din partea marilor oraşe regionale: Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov", a apreciat Petrescu

Sursă: Agerpres
Etichete: prima casa
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole