Antena 3 CNN Externe Prim-ministrul Ucrainei cere sisteme Patriot din țara noastră: "Sperăm că România își va aduce contribuția"

Prim-ministrul Ucrainei cere sisteme Patriot din țara noastră: "Sperăm că România își va aduce contribuția"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:31 23 Mai 2024 Modificat la 14:51 23 Mai 2024

"Noi acum ne reconstruim țara și avem nevoie să-i oprim pe ruși din a distruge și mai mult. Avem nevoie de sisteme Patriot și sperăm că și România va putea să își aducă o contribuție.

Aceste sisteme salvează viețile civililor şi ajută la menținerea unei vieți normale de zi cu zi în Ucraina", a declarat Şmîgal (foto), joi, într-un mesaj video adresat participanților la Black Sea and Balkans Security Forum, eveniment ce are loc la București.

Prim-ministrul ucrainean a subliniat că victoria țării sale în războiul cu Rusia va fi o investiție în securitatea României.

"De mai bine de doi ani noi ne apărăm țara de agresiunea rusă, dar nu numai asta. Națiunea ucraineană apără bazele şi valorile democrației europene care sunt atacate de dictatorul rus.

Victoria Ucrainei va fi victoria tuturor democrațiilor. Va fi cea mai mare investiție în propria voastră securitate. Pentru a vă asigura de această victorie, este nevoie de sprijinul continuu al partenerilor și aliaților noștri", a susținut el.

Insistând că țara sa are nevoie, în primul, rând de sprijin militar, Șmîgal a cerut, pe de altă parte, confiscarea activelor rusești indisponibilizate, care, în opinia sa, trebuie să contribuie la recuperarea şi reziliența Ucrainei.

Iohannis, despre cedarea unui sistem Patriot Ucrainei: "Dacă România nu primește ceva în schimb, nu se va face nimic"

Președintele Klaus Iohannis a afirmat că nu acceptă "sub nicio formă" ca România să rămână fără apărare antirachetă și fără apărare antiaeriană.

Șeful statului a făcut această precizare miercuri, la Zărnești, în județul Brașov, după ce a vizitat Parcul Național Piatra Craiului.

El a fost chestionat asupra posibilității ca România să cedeze Ucrainei o baterie Patriot.

"În măsura în care se cedează ceva, trebuie România să primească altceva, altfel, nu se va face nimic", a spus Iohannis. 

El a adăugat că nu poate spune când va fi convocat CSAT pentru a fi luată o decizie cu privire la acest la subiect.

Potrivit președintelui, discuțiile pe această temă "sunt purtate de cei din Ministerul Apărării și durează ceva timp".

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole