Nicolae Ciucă a dezvăluit că certificatul verde nu va fi abandonat şi că "fiecare variantă este pe masă".
"Nu cred că trebuie să abandonăm nimic, fiecare dintre aceste soluţii trebuie să existe pe masă şi vom decide în funcţie de cum evoluează situaţia. (...) Ceea ce ne ajută foarte mult este vaccinarea. Spre exemplu, Marea Britanie a avut ieri 187.000 de cazuri, 103 morţi. Noi la 19.000 de cazuri am avut peste 500 de oameni care şi-au pierdut viaţa, cel mai mare procent dintre ei nevaccinaţi", a transmis premierul, în această seară, în cadrul unei emisiuni la TVR 1.
Totodată, Nicolae Ciucă a precizat că nu exclude adoptarea legii privind introducerea certificatului verde prin asumarea Guvernului sau prin sesiune extraodinară în Parlament.
"Fiecare dintre variante este pe masă. Dacă situaţia o va impune, vom face apel la Parlament să intre în sesiune extraordinară şi să adoptăm, fie legea care este acum, cu amendamentele necesare, fie o asumare la nivelul Guvernului, astfel încât să putem să avem certificat COVID-19", a explicat prim-ministrul.
Întrebat dacă nu vede asumarea răspunderii ca pe o capcană, astfel încât să fie singurul care decontează această decizie, premierul a afirmat: "Dacă vom salva cât mai multe vieţi şi din această decizie vor muri cât mai puţini oameni, nu este o capcană pentru mine. Important este să prevaleze siguranţa oamenilor".