Antena 3 CNN Actualitate Prim-adjunctul IGSU, anchetat de Parchetul Militar: Și-ar fi pus șoferul să își asume accidentul său

Prim-adjunctul IGSU, anchetat de Parchetul Militar: Și-ar fi pus șoferul să își asume accidentul său

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 15:17 17 Oct 2022 Modificat la 15:19 17 Oct 2022

IGSU a transmis un punct de vedere cu privire la informațiile apărute într-o anchetă jurnalistică, potrivit cărora generalul Cristian Radu este cercetat penal pentru că și-a pus șoferul să-și asume, în locul lui, un accident care a avut loc pe șoseaua Mihai Bravu, din Capitală.

"Instituția noastră a fost solicitată, în luna iunie a.c., de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, prin punerea la dispoziție a unor înscrisuri și citarea unor angajați ai IGSU, destinate verificării aspectelor care fac obiectul unui dosar penal.

Pentru derularea în cele mai bune condiții a anchetei penale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență manifestă întreaga deschidere și disponibilitate la colaborare în raport structurile abilitate, prin transmiterea tuturor informațiilor necesare pe timpul desfășurării cercetărilor. În funcție de concluziile anchetei, instituția noastră va dispune măsurile legale care se vor impune", a transmis, astăzi, IGSU, potrivit Mediafax.

În ceea ce privește derularea unei anchete interne, IGSU precizează că, în conformitate cu procedurile specifice aplicabile unor astfel de situații, aceasta se suspendă de drept, odată cu deschiderea unei anchete penale.

"După finalizarea cercetărilor efectuate de către Parchetul Militar, vom putea pune la dispoziția opinie publice orice informație cu referire la acest caz", potrivit IGSU.

Ce a declarat șoferul: "Am avut accident cu el, a condus el, a vrut el să conducă și era și beat…"

În ancheta publicată luni de ziarul Libertatea este transcrisă o declarație a șoferului, din interceptările aflate la dosarul 83/P/2022: "Am avut accident cu el, a condus el, a vrut el să conducă și era și beat…Și am luat răspunderea mea, că pe 8 noiembrie a făcut și pe 1 trebuia să fie general și am luat răspunderea mea, că altfel nu-l făcea general".

Potrivit ordonanței întocmite de procurorul de caz, "folosindu-se de autoritatea funcției deținute, Radu Cristian a acționat pentru declararea necorespunzătoare a împrejurărilor în care s-ar fi produs accidentul rutier".

Înainte de a merge la spital, Cristian Radu și șoferul său, au mutat mașina avariată de pe linia de tramvai. La scurt timp, din dispoziția lui Radu, mașina a fost transportată la baza de reparații a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din bulevardul Timișoara.

La 18 zile de la accident, cu ocazia zilei naționale, pe 1 Decembrie 2021, Cristian Radu a fost înaintat de către Klaus Iohannis în gradul de general de brigadă cu o stea.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole