Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis, a câştigat, potrivit exit-poll-urilor, un nou mandat la Cotroceni, victorie pe care a sărbătorit-o, duminică, la sediul central al partidului.
Atmosfera a fost mai animată ca în primul tur de scrutin la sediul PNL. Ţinta liberalilor a fost să obţină un scor de 65-70% pentru Klaus Iohannis. La începutul zilei, reprezentanţii PNL au făcut şi pariuri cu privire la rezultatul din turul doi. Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a pariat pe un scor de 69,5% pentru Iohannis.
Spre seară, ei anunţau scoruri de peste 60% pentru candidatul lor şi de peste 30% pentru Dăncilă şi îşi exprimau dorinţa de a obţine "măcar" un vot în plus faţă de alegerile din 2014 pentru Klaus Iohannis, când acesta a avut în turul doi peste 6.288.000 de voturi.
Şeful statului a venit la sediul PNL de două ori duminică, în ziua scrutinului - odată la prânz, când a stat aproximativ 30 de minute, şi apoi seara, înainte cu o jumătate de oră de închiderea urnelor.
După-amiază, Iohannis afirma că prezenţa la vot este bună şi menţiona că există perspectivele ca în diaspora prezenţa să fie mai mare decât în primul tur.
"Prezenţă e bună şi sper în mai mult. (...) În diaspora este foarte bună şi aici sunt perspective unei prezenţe chiar mai mari decât în primul tur, ceea ce ar fi, evident, un nou record, care pe noi ne-ar bucura foarte mult", a spus Iohannis la acel moment.
Cu o oră înainte de închiderea urnelor, în curtea şi în sediul PNL au început să se strângă simpatizanţii PNL. În curte au fost amplasate două corturi mari pentru protecţie în caz de ploaie, iar câteva sute de persoane au asistat la discursul şeful statului.
Înainte de cea de-a doua sosire a şefului statului, la sediul PNL s-a dat cu aspiratorul, iar cei care urcau la etaj, unde era aşteptat să vină şi Klaus Iohannis, erau verificaţi pe o listă.
Şeful statului a fost întâmpinat, în curte, de preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, mai mulţi liberali şi susţinători.
"Mai înainte să câştigăm şi apoi ne felicităm", le-a transmis Iohannis celor prezenţi, după care a urcat în sediul PNL.
Cu trei minute înainte de afişarea exit-poll-urilor pe ecranul uriaş din curtea PNL, Iohannis a urcat pe scenă, alături de mai mulţi liberali, în uralele susţinătorilor, care i-au scandat numele. Unul dintre susţinători a amplasat în faţa scenei un aranjament floral cu trandafiri galbeni şi albaştri, într-o cutie, cu mesajul "Am câştigat noi ăştia".
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, după anunţarea rezultatelor exit-poll, că aceasta a fost cea mai categorică victorie obţinută vreodată împotriva Partidului Social Democrat.
"România a câştigat astăzi, dragi români. România modernă, România europeană, România normală a câştigat astăzi. Românii au fost eroii zilei de astăzi. Au fost într-un număr impresionant să voteze şi acesta e cel mai important câştig al zilei de azi. O menţiune specială pentru românii din diaspora, care au mers în număr extraordinar la vot. Este o victorie importantă, cea mai categorică victorie obţinută vreodată împotriva PSD", a spus Iohannis, la sediul PNL din Modrogan, după publicarea primelor exit-poll-urilor.
La finalul discursului, cineva i-a înmânat şefului statului aranjamentul floral cu trandafiri, pe care l-a ţinut câteva secunde în mână.
El a urcat iar în sediul PNL pentru câteva minute, iar la plecare a făcut o fotografie cu jurnaliştii pe scena unde a susţinut discursul.
La sediul PNL s-au servit produse cu specific românesc, precum murături şi mici, dar şi cu specific arăbesc, printre care hummus şi tabouleh. Unul dintre susţinătorii lui Iohannis a adus o colivă pentru PSD.