Paul Gage, un fost prezentator al televiziunii Bloomberg, a murit în urma unei hemoragii interne grave, după ce a stat patru ore în așteptare să fie preluat de un medic, într-un spital supra-aglomerat, conform Mirror.
Paul Gage, în vârstă de 59 de ani, a fost preluat de urgență și după 10 minute a ajuns la spitalul din Whittington, nordul Londrei.
Omul a fost obligat să aștepte, pentru că tot personalul medical era ocupat și coada pacienților era foarte mare.
Și omul a așteptat mai bine de patru ore. A fost preluat de medici, într-un final, dar deja era târziu. Tată a trei copii, Gage a murit chiar în timp ce era investigat de medici.
Reprezentanții spitalului au explicat că unitatea medicală a fost supra-aglomerat în acea zi, toți medicii erau ocupați.