Miliardarul George Soros a făcut joi, la Forumul Economic Mondial de la Davos, o serie de previziuni, preluate de agenţia Reuters. Printre altele, el a anticipat ezitări ale pieţelor globale, pe fondul incertitudinilor legate de noul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump.
"În momentul de faţă, incertitudinea este maximă şi de fapt incertitudinea este duşmanul investiţiilor pe termen lung, aşa că nu cred că pieţele se vor simţi prea bine", a declarat el pentru Bloomberg News la un dineu din cadrul evenimentului.
Alte aserţiuni ale lui Soros, citate de Reuters: * Europa nu se va dezintegra. Atât Rusia, cât şi China au nevoie de Europa pentru propriile lor scopuri economice. * Pentru pieţe, dereglementarea şi reducerea taxelor, promovate de republicanii aflaţi la putere în SUA, reprezintă "un vis devenit realitate". * Trump ar fi un dictator, dacă ar putea. El va scinda America şi se va opune tuturor celor care nu sunt de acord cu el. * Anul 2016 a fost un dezastru, cu Brexit-ul şi alte alegeri din Europa. Uniunea Europeană a devenit prea complicată, iar oamenii se simt îndepărtaţi. Elitele politice trebuie să-şi recunoască responsabilitate pentru ruperea UE; dacă aceasta va avea loc, consecinţele vor fi groaznice. * Brexitul va fi un proces îndelungat, "un divorţ amar". Premierul britanic Theresa May nu va rezista multă vreme în funcţie. * Preşedintele Trump va face China mai acceptabilă ca lider al comunităţii naţionale, mai mult decât ar putea face asta chinezii înşişi. Războiul comercial declanşat de Trump ar putea apropia Europa de Asia. China va riposta dacă Trump acuză Beijingul de manipularea cursului * China nu a reuşit să-şi modifice modelul de creştere economică şi probabil nu va reuşi nici în următorii doi ani.
În ceea ce priveşte societăţile deschise, pe care le promovează în întreaga lume, Soros si-a exprimat speranţa că oamenii care cred în ele se pot uni şi pot să-şi apere principiile. Preşedintele chinez Xi Jinping nu se numără printre aceştia; el ar dori o societate mai închisă în China, iar următorii doi ani vor fi decisivi în această privinţă.