Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Previziuni economice sumbre pentru România, în 2024. Pe ce se bazează, totuşi, optimismul guvernului

Previziuni economice sumbre pentru România, în 2024. Pe ce se bazează, totuşi, optimismul guvernului

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:17 17 Noi 2023 Modificat la 19:17 17 Noi 2023

Specialiştii în economie spun că abia pe finalul anului viitor ar putea exista condiţiile pentru creşterea alocărilor bugetare, în timp ce la noi se vorbește de cheltuieli masive pentru întreg 2024.

Guvernații României susțin că nişte fonduri uriaşe ar veni la bugetul statului din diminuarea evaziunii la TVA. Această este însă o temă neverosimilă.

Nu că n-ar exista evaziune fiscală în România, dar taxa pe valoarea adăugată este o taxă specifică consumului. 80% din cetăţenii acestei ţări fac cumpărături de la marile lanţuri de magazine şi primesc bon.

Citește și: Scandal pe banii românilor, în Guvern. Bugetul țării pe anul 2024, în dezbateri furtunoase

Astfel, în acest sector evaziunea TVA este zero. Totodată, 80% din veniturile statului vin de la populaţie şi doar 20% de la firme. Asta pentru că majoritatea sunt companii mari, internaţionale care plătesc impozitul pe dividente, în ţara de origine.

O astfel de măsură care ar aduce într-adevăr bani la buget ar funcţiona în Germania unde veniturile la bugetul de stat sunt 50% de la populaţie şi 50% de la companii.

Așadar singura variantă plauzibilă rămâne ca statul să reducă drastic cheltuielile publice. Însă, este greu de crezut, având în vedere că vine un an electoral.

 

Etichete: buget 2024 economie
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole