Programatorii români sunt condamnaţi la şomaj în zece ani, dacă nu se investeşte în creativitatea lor, a declarat, joi, Andreea Paul, fost deputat liberal în Parlamentul României.
'Dacă noi am avea un business creativ de forţa Facebook, PIB-ul României s-ar putea tripla într-un interval foarte scurt de timp. Apropo de IT, când zic de România Creativă, noi avem capacitatea de a produce în România absolvenţi cam 500 pe IT (pe an - n. r.) în inteligenţa artificială, din care doar 20-30 rămân în ţară şi aceştia sunt catapultaţi în zona de programare. Asta înseamnă moartea creativităţii şi a perfecţionării propriei forţe a inteligenţei artificiale. Noi îi condamnăm la şomaj în zece ani pe programatorii IT. Degeaba ne lăudăm cu viteza cea mai mare de internet dacă nu investim în creativitatea IT-iştilor. Asta este una dintre zonele spre care trebuie să ne reorientăm ca educaţie, ca politici publice', a spus Paul.
Potrivit acesteia, România are una dintre cele mai mici intensităţi ale ajutorului de stat din toată Europa Centrală şi de Sud Est.
'Trebuie să înţelegem că nicio economie puternică din lume nu poate exista fără actori privaţi foarte puternici, care sunt susţinuţi de stat. M-am uitat la cele mai liberale economii din Europa, respectiv Irlanda, Marea Britanie, Olanda şi care investesc în propriile lor companii fanion. România are una dintre cele mai mici intensităţi ale ajutorului de stat din toată Europa Centrală şi de Sud-Est. Ce avem de făcut? Pentru creativitate, un învăţământ perfecţionat, iar pentru România tradiţională - infrastructură. Acestea două pot să fie vârfurile de lance ale relaxării economice într-un proiect pe care noi l-am numi 'România tradiţională' într-o viziune orientată spre viitor', a mai arătat fostul deputat liberal, în cadrul unui eveniment organizat de INACO.