Proiectul propus de ASF pentru plafonarea polițelor RCA va intra săptămâna viitoare în ședința Guvernului pentru aprobare. De asemenea, luni este așteptată la Parlament conducerea ASF pentru a prezenta situația companiei de asigurări Euroins România după ce a decis să îi retragă autorizația de funcționare.
Potrivit datelor obținute în exclusivitate de Income, prețurile la polițele RCA se vor plafona la nivelul mediu al pieței din luna martie a anului 2022 care au fost mai mici decât tarifele de referință stabilite în august cu circa 15-20%, potrivit incomemagaxine.ro.
"Autoritatea subliniază că aceste tarife de referință sunt calculate independent pe baza daunalității înregistrate în ultimii 5 ani, iar ASF are atribuții legale doar în a le face publice.
Este drept că se constată o majorare de tarife față de perioada anterioară, dar este greșit să ne raportăm doar la scumpirea exclusiv pe cel mai riscant segment al pieței, adică segmentul tinerilor sub 30 de ani care conduc autoturisme puternice", a precizat la începutul lunii martie, Daniel Apostol, purtător de cuvânt ASF pentru Antena 3 CNN.