Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Pieţarii aruncă legumele la gunoi. Prea scumpe, rămân pe tarabă

Pieţarii aruncă legumele la gunoi. Prea scumpe, rămân pe tarabă

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 18:59 22 Sep 2022 Modificat la 18:59 22 Sep 2022

În pieţele din Timişoara, comercianţii se plâng că o duc mai rău ca niciodată. Marfa lor ajunge de cele mai multe ori la gunoi. Cumpărătorii spun că din cauza preţurilor atât de mari se ajunge la asta.

În piețele din Timişoara, legumele sunt cu aproape 30% mai scumpe decât anul trecut. Un kilogram de castraveți se vinde cu 6 lei, ardeiul capia costă 8 lei iar un kilogram de vinete între 3 şi 5 lei.

Din ce în ce mai puţină lume în pieţe. Românii merg direct la producători

În Mureş, aceeaşi situaţie. Preţurile de la tarabe, prea mari pentru majoritatea românilor, fac ca la sfârşitul zilei, pieţarii să plece cu marfa acasă, în cel mai bun caz.

La fel ca la Timişoara, mulţi români din ţară aleg să meargă direct la producător. Fie că le convin sau nu preţurile, oamenii sunt nevoiţi să facă aceste cumpărături ca să nu rămână cu debaraua goală.

Produsele BIO se vor scumpi cu până la 50%. Producătorii nu mai au vânzare

Lipsa de bani îi face pe români să se orienteze către produse mai ieftine şi chiar mai slab calitative. Produsele bio, renumite cândva, au ajuns să se strice pe la producători, cererea fiind tot mai mică.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole