Concediul este tot mai aproape, însă vacanţa peste hotare ne costă mai mult anul acesta.
Cazarea pentru 3 nopţi în Roma, pentru două persoane, ne costa acum 2 ani aproximativ 350 de euro. Acum, preţul este cu peste 500 de euro mai mare.
Și sejururile ne costă mai mult. De exemplu, o vacanță în Antalya, timp de 7 nopți, 2 persoane, cu ultra all-inclusive, dar și bilet de avion, ne costa anul trecut aproximativ 2300 euro. Acum, aceeași vacanță ne costă 3000 de euro.
Sunt preţuri mai mari în Turcia, ţară marcată de inflaţie record, însă şi sejururile în Grecia sau Bulgaria ne costă mai mult.
”Alternativa la Antalya este Egipt sau Tunisia. Prețuri bune găsim și în Portugalia sau Gran Canaria cu self catering sau mic dejun”, spune Cristina Vascan, manager agenţie de turism.
Cei care vor să economisească banii cheltuiţi pentru masa în oraş aleg tot mai des apartamentele cu bucătarie, care costă în sezon aproximativ 350 de euro de persoană.
”Foarte multe unități cu chicinetă le găsim în Grecia, în partea de nord. Halkidiki, Riviera Olimpului. Aceste chicinete sunt echipate cu un minim. Putem găti un mic dejun sau ceva ușor”, spune Cosmin Vasile - manager agenție de turism.
Alţi români aleg destinaţii mai puţin cunoscute, însă mai ieftine sau cumpără vacanţa cu mult timp înainte de plecare.
”Am cumpărat absolut tot în luna iulie anul trecut. Mereu am procedat așa, cu 8-10 luni înainte”, spune un român.
Indiferent de destinaţie, detaliile biletului de avion şi descrierea hotelului trebuie evaluate cu atenţie, spun consultanţii de turism.