Antena 3 CNN Economic Preţurile alimentelor ar putea exploda, la sfârşitul lunii ianuarie

Preţurile alimentelor ar putea exploda, la sfârşitul lunii ianuarie

1 minut de citit Publicat la 09:23 15 Ian 2016 Modificat la 09:23 15 Ian 2016
Preţul alimentelor ar putea exploda la sfârşitul acestei luni. O spun chiar procesatorii care sunt pe punctul să plătească mai mult decât dublu pentru reciclarea ambalajelor. 
 
După ce mai multe firme colectoare au fost amendate anul trecut şi au dispărut de pe piaţă, deșeurile de ambalaje nu au mai fost colectate şi reciclate. 
 
Deşi procesatorii aveau contracte cu aceste firme, acum tot ei trebuie să achite o contribuţie către Fondul de Mediu, despre care spun că îi va obliga să scumpească mâncarea. 
 
În toamna anului trecut, în urma unor controale, Administraţia Fondului pentru Mediu a aplicat amenzi totale de 19 milioane de euro către 6 dintre Organizaţiilor de Transfer Responsabilitate. Adică firme care se ocupau cu colectarea deşeurilor şi transferul lor spre reciclare. 9,6 milioane de euro au constituit amenda pentru o singură firmă.
 
Cele 6 firme amendate acopereau 90% din piaţă. Sancţiunile s-au aplicat pentru neatingerea ţintelor de colectare a deşeurilor şi pentru fraudă. Sub povara amenzilor mari, firmele au început să rezilieze contractele cu producătorii şi chiar să dispară de pe piaţă. Iar în noiembrie şi decembrie majoritatea deşeurilor nu au fost colectate.
 
Acum, deşi procesatorii nu au nicio vină, trebuie să plătească daunele. Iar în loc de 0,85 de lei pe kilogram cât plăteau în mod normal pentru colectarea deşeurilor, vor fi nevoiţi să plătească de la 25 ianuarie, 2 lei pe kilogram către Fondul de Mediu.
 
Procesatorii susţin că vor ajunge astfel, în unele cazuri, să plătească 500 de euro pentru tona de deşeuri. Ceea ce pentru mulţi ar putea însemna falimentul. Asta în timp ce procesatorii din alte state europene plătesc în  medie 50 de euro pe tonă, iar cel mai ridicat tarif nu depăşeşte 200 de euro pe tonă.
 
Cei mai afectaţi vor fi producătorii de bere, conserve şi lapte, ambalajele folosite pentru aceste produse fiind mai grele. Aşa că, preţurile ar putea să crească la aceste produse şi cu 30 la sută, spun procesatorii. O bere care costă acum 3,55 lei ar putea ajunge la preţul de 4,6 lei, iar o cutie de lapte s-ar putea scumpi de la 4 lei şi 30 de bani la 5,6 lei. Dar toate alimentele ar urma să se scumpească dacă problema nu se rezolvă.
 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole