Antena 3 CNN Politică Preţul energiei electrice în România este printre cele mai mici din Europa, susține ministrul Energiei

Preţul energiei electrice în România este printre cele mai mici din Europa, susține ministrul Energiei

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 13:59 28 Iul 2021 Modificat la 13:59 28 Iul 2021

"Românii trebuie să ştie că în momentul de faţă preţul energiei electrice în România este printre cele mai mici din Europa. Totodată, aş dori să reamintesc că fără liberalizarea pieţelor în orice sector, nu vom avea niciodată apetit pentru investiţii.", a precizat Virgil Popescu.

Cine ar investi într-o capacitate de producere a energiei ştiind că preţul pe care îl va obţine din vânzarea energiei va fi unul reglementat de stat, fără a i se asigura dreptul de recuperare a investiţiei?!? Consumatorii trebuie să ştie că pot trece în piaţa concurenţială, se pot elibera de captivitate, să nu rămână în zona serviciului universal. De asemenea, consumatorii vulnerabili vor fi protejaţi. Legea se află în procedură parlamentară la Camera Deputaţilor şi am încredere că va fi adoptată cât mai curând", a mai scris ministrul.

Ministrul Energiei a făcut aceste precizări după ce senatorul PSD Gabriela Firea a propus plafonarea preţului la energia electrică.

În context, Popescu aminteşte că o asemenea măsură a cauzat mari probleme în domeniul energiei, iar prin Ordonanţa 114 producătorii au fost obligaţi să vândă ieftin furnizorilor care, însă, nu au redus preţurile.

"Nu mi-a venit să cred când am văzut mai devreme că doamna senator PSD Gabriela Firea propune plafonarea preţului la energie electrică! Revine şi propune aceeaşi măsură prin care cei de la PSD au cauzat cele mai mari probleme domeniul energiei, pentru care tragem ponoasele şi în prezent! Ca să fie clar pentru toată lumea: PSD nu a plafonat preţul, ci a dat celebra OUG 114, prin care, practic, a obligat producătorii români de energie electrică să vândă ieftin furnizorilor. Însă, din păcate, furnizorii nu au scăzut preţurile. Ba mai mult chiar, din cauza OUG 114, energia electrică în România ajunsese să fie mult mai scumpă decât în restul Europei", a arătat sursa citată.

Liberalizarea pieţei de energie electrică s-a realizat începând cu 1 ianuarie 2021, după ce în luna iulie a anului 2020 s-a liberalizat piaţa gazelor naturale

"În urma negocierilor cu Comisia Europeană s-au agreat aceste termene după ce, din cauza OUG 114 (dată de cei de la PSD), România a avut infringment. Prin liberalizarea pieţei de energie cetăţenii au posiblitatea să îşi aleagă cea mai bună ofertă pentru nevoile lor. Dacă furnizorii nu vor avea clienţi, sunt convins că îţi vor revizui ofertele", consideră Virgil Popescu.

Gabriela Firea a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, că în urma liberalizării, tarifele nu au scăzut aşa cum promitea guvernul, ci au explodat iar peste 500.000 de români riscă să fie debranşaţi, pentru că nu-şi pot plăti facturile.

"De asemenea, evoluţia explozivă din ultimul timp a tarifelor la energie, justifică din plin convocarea unei sesiuni extraordinare pentru a reglementa în regim de urgenţă măsurile de protecţie pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv plafonarea din nou a preţului la energie.

Sarabanda scumpirilor la energia electrică este încă o dovadă a incompetenţei actualilor guvernanţi, care au promis o liberalizare a pieţei fără impact major asupra facturilor românilor", a arătat Firea.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole