Antena 3 CNN Actualitate Gazul a atins un nou maxim istoric! Cât vor veni facturile la iarnă

Gazul a atins un nou maxim istoric! Cât vor veni facturile la iarnă

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 09:36 29 Aug 2022 Modificat la 10:50 29 Aug 2022

Este a cincea săptămână consecutivă de creștere a prețului gazelor naturale și asta va duce, automat, la o creștere a facturilor. 

Seceta prelungită și severă din Spania și Portugalia a dus la un nivel scăzut record al producției de energie hidroelectrică, sporind solicitările pentru centralele pe gaze, arată datele Bloomberg.

Corina Murafa, analist politici energetice, a explicat în exclusivitate pentru Antena 3 ce se va întâmpla cu facturile românilor începând din iarnă. 

”Este în mod evident faptul că o formă de prelungire a actualului sistem de sprijin a consumatorilor va exista, dar nu cred că cea prezentă este cea corectă în sensul în care nu toți consumatorii trebuie protejați în felul acesta. Este foarte important să și scădem cererea de energie de pe piață și în momentul de față, având acest sistem de plafonare sau compensare, cererea este foarte sus. Lumea nu economisește deloc energie. Este foarte important să începem să și economisim energie. 

Uitați-vă ce reglementări a adoptat ieri Germania vizavi de iluminatul clădirilor publice și vizavi de încălzirea clădirilor publice în perioada iernii. Ei speră să își scadă în felul acesta consumul cu 2%, nemailuminând monumentele publice și scăzând temperatura în clădirile publice, mai puțin în spitale.  

Deci imaginați-vă, dacă o țară de dimensiunile Germaniei poate să atingă astfel de economii de energie, noi, probabil, cu eforturi mai puține, am putea obține niște scăderi ale consumului remarcabile. Pentru că nu putem să controlăm piața decât jucându-ne pe partea de scădere a consumului. Și va trebui să găsim o soluție pentru că acei consumatori cu adevărat vulnerabili să fie protejați.  

O discuție cu privire la ce întreprinderi protejăm sau nu acum, practic nimeni nu simte în factură efectul de pe piața reală. Și vedem aceste calcule aruncate în spațiul public vizavi de câți bani datorează Guvernul furnizorilor, câți furnizori intră în faliment pentru că Guvernul nu le-a plătit banii, faptul că Guvernul a reușit să obțină o mulțime de bani de la companiile de stat prin supraimpozitare, deci este un câștigător al acestor creșteri de prețuri de pe piață liberă”, a explicat Corina Murafa în exclusivitate la Antena 3.  

Potrivit acesteia, facturile la iarnă nu vor fi foarte diferite de cele de iarna trecută.  

”Probabil la iarnă vom avea același preț ca și până acum, pentru că eu nu văd guvernul având capacitatea să implementeze un sistem corect prin care doar consumatorii cu adevărat vulnerabili să fie protejați. Deci probabil ca și iarna trecută, cu o creștere de 10-20%. E clar că nu se va duce către consumatorul final creșterea aceasta de pe piața liberă, însă vom suferi pe termen lung consecințele”, a mai spus Corina Murafa.  

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole