Antena 3 CNN Actualitate Ce se întâmplă cu preţul poliţelor RCA. Ce spune Guvernul despre tarife

Ce se întâmplă cu preţul poliţelor RCA. Ce spune Guvernul despre tarife

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:34 13 Mar 2023 Modificat la 17:34 13 Mar 2023

Parlamentarii nu au făcut încă toate demersurile pentru a chema conducerea ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) în Parlament la audieri ca să dea explicații cu privire la polițele majorate pentru RCA, asta deși s-au angajat să facă acest lucru.

Demersul trebuie dus la bun sfârșit de președinții comisiilor de buget,numiți de PNL și de PSD. Solicitarea ca ASF să fie audiată în Parlament a fost făcută de USR.

De asemenea, și premierul Nicolae Ciucă va avea o discuție cu președintele ASF, Nicu Marcu. Potrivit unor surse, însă, Guvernul nu a transmis o dată fermă la care vrea ca această discuție să aibă loc.

Surse guvernamentale au precizat că premierul așteaptă o analiză de la ASF pentru a vedea impactul majorării acestor tarife de referință pentru polițele RCA.

Sunt îngrijorări, potrivit unor surse la nivelul Executivului, că majorarea acestor polițe ar putea să ducă la scumpiri în lanț. Prin urmare, vor ca cei de la ASF să vină cu analiză.

La rândul său, ASF a anunțat recent că ia în calcul posibilitatea de a plafona tarifele RCA pentru o perioadă limitată, însă nu a anunțat care va fi plafonul maxim pe care îl vor stabili.

Este nevoie de o analiză și în cadrul ASF. Până atunci însă, românii rămân aceste cu aceste tarife de referință anunțate pentru polițele RCA, tarife care se majorează chiar și cu 40%.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole