Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Cât vom plăti pe gaze la iarnă. Antena 3 prezintă simularea calculelor făcute de specialiști

Cât vom plăti pe gaze la iarnă. Antena 3 prezintă simularea calculelor făcute de specialiști

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 18:25 18 Aug 2022 Modificat la 18:29 18 Aug 2022

"Sunt situații în care prețul este mai mic decât la unii consumatori, prețul final, după ce se aplică compensări, plafonări, ce alte elemente au mai fost anul trecut, sunt situații în care înregistrăm situația ca prețul să fie mai mare decât anul trecut, și aici discutăm în special de cei care au avut prețuri negociate în anul 2020 pe o perioadă de 2 ani. Acele prețuri sunt inferioare față de prețul plafonat care este în momentul de față", a declarat Dumitru Chisăliță, Asociația Energia Inteligentă.

Antena 3, împreună cu Asociația Energia Inteligentă, a estimat anumite calcule pentru facturile de gaze și energie, însă facturile pot varia în funcție de zonă, temperaturi sau izolație.

Dacă aveți o casă de 150 de metri pătrați iar anul trecut plăteați o factură de 573 de lei la gaze, anul acesta veți plăti cu aproximativ 250 de lei mai mult, ajungând la 831 de lei. Însă sunt și români norocoși, iar aici vorbim despre cei care au avut doar plafonare anul trecut. Statul a venit anul acesta cu o reducere mai mare. De exemplu, pentru o casă de 100 de metri pătrați dacă anul trecut plăteați 1.233 de lei, anul acesta veți plăti mai puțin cu 200 de lei ajungând la 1.033 de lei.

Oamenii sunt de părere că lanțul scumpirilor nu se va opri aici, iar facturile din această iarnă vor fi greu de achitat.

Situația prețurilor la energie este una paradoxală. În țara noastră, România produce mai multă energie decât mare parte dintre statele europene, însă are cel de-al treilea preț din Uniune.

Importurile de gaze ruseşti în România au fost limitate brusc | Nivelul înmagazinărilor a scăzut cu cinci milioane de metri cubi

Importurile de gaze ruseşti destinate pieţei interne din România au fost limitate brusc, astăzi, astfel că nivelul înmagazinărilor a scăzut cu cinci milioane de metri cubi.

Totul s-a întâmplat, azi, după ce importurile de gaze ruseşti care intrau în România prin gazoductul TurkStream, prin punctul de interconecare cu Bulgaria, au fost limitate de la un nivel de 8-9 milioane de metri cubi pe zi la 4,8 milioane de metri cubi pe zi, din care 4,5 milioane de metri cubi pe zi au destinaţia Ungaria prin punctul de interconectare de la Csanadpalota.

Directorul Transgaz, Ion Sterian, a declarat că în România intră 5,3 milioane de metri cubi, din care 488.000 de metri cubi gaz rusesc.

"Într-adevăr, față de zilele precedente intra mai puțin, depinde de furnizori", a susținut Ion Sterian la Digi24, spunând că livrările sunt cu 3 milioane de metri cubi mai mici.

Drept urmare, nivelul înmagazinărilor a scăzut astăzi de la peste 16,5 milioane de metri cubi pe zi, nivelul ultimelor zile, la aproximativ 11,5 milioane de metri cubi.

Scăderea importurilor nu poate avea legătură cu vreo revizie programată a TurkStream, aceasta având loc deja, în perioada 21-28 iunie, notează profit.ro.

Dacă rușii au decis să nu mai trimită gaz pentru acoperirea consumului/înmagazinărilor din România, companiile autohtone ar fi nevoite să identifice surse și trasee alternative de gaze.

Etichete: gaze preturi gaze
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole