Antena 3 CNN Actualitate Facturile la încălzire, cel puțin duble în iarna anului 2020-2021

Facturile la încălzire, cel puțin duble în iarna anului 2020-2021

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:18 27 Aug 2021 Modificat la 14:18 27 Aug 2021

Din estimările existente în acest moment, pentru o locuință din sudul României, unde factura pentru încălzire a fost undeva la 600 de lei, iarna următoare aceasta va fi de aproximativ 1200 de lei.

”Se întâmplă ceea ce noi arătăm de nouă luni de zile. Tendința de creștere este una mare. Am tras de peste 3 luni semnale că vom avea facturi cu 75-105 % mai mari, dar am fost luați în derâdere, din păcate. Toate aceste elemente vin peste români, care sunt nevoiți să scoată bani din buzunar sau să ”stingă becul”, așa cum era o recomandare recentă și să oprească centrala termică. 

Dincolo de aceste elemente, situația este una foarte gravă și cu cât întârziem, ea se va agrava mai mult. La nivelul consumatorilor, nu mai există elemente pe termen scurt pe care să o abordeze, singura abordare este la nivelul unor politici și a unor planuri de măsură de securitate asupra cărora trebuie să ne îndreptăm în momentul de față”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă.

”Este o problemă juridică în sine, este și o problemă economică și socială. O să încep cu soluțiile care pot fi luate la nivel administrativ sau politic. Există un act normativ din anul 2000, se numește ordonanța Guvernului 99/2000, care are o prevedere foarte importantă, articolul 71, care spune că, prin hotărâre de guvern, prețul unor produse sau servicii poate să fie plafonat, cel puțin temporar, pentru a se stabiliza piața și pentru a se proteja persoanele aflate în situație vulnerabilă. 

În momentul acesta, de urgență, Guvernul ar trebui să ia o astfel de hotărâre de guvern, să stabilizeze prețurile și să stabilizeze condițiile de modificare ale acestor prețuri. De fapt, să plafoneze prețul la aceste utilități, măcar în ceea ce privește populația. Și nu mă refer doar la energia electrică, sau la apă curentă, mă refer și la gaze și la toate celelalte lucruri care țin de confortul obișnuit al unui om care trăiește în secolul 21!”, a povestit și avocatil Gheorghe Piperea la Antena 3. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole