Estimarea este că se vor vinde anul acesta 7,2 milioane de cozonaci, dintre care o parte vor ajunge la românii de peste hotare.
În patiserii și brutării se lucrează la foc continuu. Într-o băcănie de specialitate s-au pregătit deja peste 500 de cozonaci care urmează să fie livrați, iar numărul lor este în creștere.
Însă doar cine își permite cumpără. Un cozonac tradițional costă 90 de lei, iar unul cu afine ajunge chiar și la suma de 120 de lei.
”Prețurile sunt un pic mai mari față de anul trecut, cam cu 10% mai mari din cauza creșterilor materiilor prime. Ne-au obligat cumva să avem și o creștere asupra prețurilor.
Foarte multă lume nu are timpul necesar de a sta, de a lăsa la dospit un cozonac, de a frământa, și atunci se îndrumă către oamenii care fac acest lucru natural și care fac acest lucru ca cei de casă”, a mărturisit George Moraru - patron patiserie.
Nici la piață prețurile nu sunt mai mici anul acesta. Pentru un cozonac tradițional românesc, oamenii scot din buzunar chiar și 140 de lei.
Prețuri ceva mai mici se regăsesc la brutăriile de cartier, acolo unde coada se formează în aceste zile chiar și de la 7 dimineața.
”În perioada sărbătorilor vindem sute de cozonaci pe zi. Este un preț avantajos și foarte bun”, spune Gabriela Lungu - vânzătoare.
Deși prețurile sunt mai mari decât anul trecut, românii nu pot sta departe de desertul tradițional.
”Probabil aș fi stat în bucătărie cel puțin o jumătate de zi. Așa vin, cumpăr și am plecat. E mai simplu”, spune un român.
Conform estimărilor, anul acesta se vor vinde peste 7 milioane de cozonaci, dintre care 10% vor ajunge peste hotare, la românii care petrec Paștele departe de casă.