Antena 3 CNN Actualitate Surpriză! Cât va costa biletul de tren de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni

Surpriză! Cât va costa biletul de tren de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni

Dan Gabor
<1 minut de citit Publicat la 17:30 09 Dec 2020 Modificat la 17:30 09 Dec 2020

Trei companii vor asigura transportul de călători între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă', odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, valabil începând cu data de 13 decembrie. Este vorba despre CFR Călători, Regio Călători şi Transferoviar Călători, potrivit Adevărul.

Se pare că prețul unui bilet, pe un singur sens, începe de la 7 lei și poate ajunge până la aproape 12 lei.. De exemplu, un bilet la Transferoviar în data de 16 decembrie, cu plecare din Gara de Nord la ora 10:30, costă 7 lei.

În schimb, un bilet la CFR Călători în data de 16 decembrie, cu plecare din Gara de Nord la ora 09:10, costă 11,7 lei, potrivit Mersului Trenurilor.

Regio Călători nu a comunicat încă prețurile sale pentru această rută. Durata călătoriei de la Bucureşti Nord la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti va fi de 20 de min, iar trenurile vor circula la un interval de 40 de minute pe sens (24h/24h).

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole