Antena 3 CNN Economic Prețul benzinei și motorinei ar putea ajunge 12 lei pe litru anul acesta, avertizează analiștii economici

Prețul benzinei și motorinei ar putea ajunge 12 lei pe litru anul acesta, avertizează analiștii economici

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 15:53 09 Mar 2022 Modificat la 15:53 09 Mar 2022

După ce preşedintele Asociaţiei benzinarilor particulari din România, Ion Tache, a previzionat că prețul benzinei ar putea urca la 10 lei, până la vară, Claudiu Cazacu, analist economic, a venit cu o previziune și mai sumbră. Dacă prețul barilului de petrol va ajunge la 300 de dolari, prețul la pompă va fi de 12-13 lei pentru combustibil, spune acesta.

"Dacă va merge în zona aceea (n.r. prețul barilului de petrol), probabil că 10 lei nu va părea un preț foarte mare. Pare șocant dar asta este situația. Dacă vom ajunge acolo, a explicat, la Antena 3, Claudiu Cazacu, analist economic.

Nivelul de 300 mi se pare un pic ridicat în momentul de față. Aș spune, însă, că am depăși nivelul de 150-170 destul de rapid, și poate ne-am îndrepta către 200. Ceea ce oricum ar genera niște presiuni extrem de ridicate. Ar fi puțin sub 10 lei (n.r. preț benzină/motorină).

Trebuie să facem niște calcule și condițiile, bineînțeles, se vor modifica. Mă îndoiesc că nivelul de taxare va rămâne același. Dacă nu va exista nicio măsură de compensare, vom fi, estimativ, poate cu cel puțin 20% peste pragul de 10 lei,", a explicat analistul economic, la Antena 3.

 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole